Din capul locului putem spune că da. Firește, în funcție de punctul propriu de vedere sau interes, oricând se poate spune că este loc de mai bine însă, per total, lucrurile stau chiar mai mult decât acceptabil atunci când vine vorba de condițiile oferite copiilor, indiferent de vârstă, în incinta unităților școlare din oraș. Că multe din lucrările care au condus la această situație plăcută s-au făcut în ultimul an este o certitudine la fel cum este și nevoia altor lucrări la un obiectiv despre care vom vorbi.
Cum este și firesc începem cu cei mai mici, clienți ai creșei. Aici s-au făcut lucrări de reabilitare încă din cursul anului trecut când și mobilierul a fost schimbat iar anul acesta, după ce părinții s-au convins de cele realizate sau din cauză că avem un spor demografic pozitiv (ar fi bine!) există cereri atât de multe încât
s-a simțit nevoia imperioasă de a mai achiziționa pătuțuri, lenjerie și mobilier pentru încă o grupă de pitici care vor veni aici din toamnă! Aceleași cuvinte pozitive și la adresa grădinițelor din oraș, la cea din cartierul Ve-terani reabilitarea a fost completă, adică schimbarea tâmplăriilor vechi, de lemn, cu cea de PVC și geam termopan, parchet în toate sălile, lambriuri, gresie, sală pentru centrala termică, reparația gardului, branșarea la noua rețea de apă potabilă și canalizare, zugrăveli interioare. Și la grădinița din centru, după amenajarea unei săli anul trecut, iată că și în acest an, tot datorită cererilor tot mai multe, s-a trecut la renovarea unei noi săli, ultima din unitate, cu aceleași obiective atinse, adică parchet nou, zugrăveli, gresie pe hol și lambriuri.
Trecând la școlile generale (și vom păstra denumirea veche, cunoscută de toți) ne vom opri la generală 1, acolo unde s-au întâmplat cele mai multe lucrări. În 2012, după o furtună violentă, acoperișul școlii cu trei nivele a fost spulberat probabil și din cauza modului în care fusese construit. În primăvară, cu ajutorul financiar al Ministerului de resort au început lucrările de refacere totală a acestuia, dar s-a considerat că e necesară o reabilitare și la interioare. Astfel, în scurt timp, școala a primit tâmplărie PVC cu geam termopan cu înlocuire de 100%, parchet nou în toate clasele, lambriuri pe holuri și săli de curs, vopsitorie și zugrăveli. La generală 3 nu sunt probleme decât cu o canalizare înfundată la una dintre toalete, în rest școala este pregătită pentru primirea copiilor. Situația mai puțin plăcută se referă la școala generală 2, cea din cartierul Veterani, unde lucrările de reabilitare se fac necesare de mai mult timp. Primarul Georgian Caraman a declarat că cel târziu în 2014 se va da startul și aici la ce este de făcut mai ales că, prin sprijinul unei O.N.G. se vor primi materialele de construcție, urmând ca autoritatea locală să se preocupe doar de cheltuielile cu manopera. Oricum, și aici s-au făcut lucrări la îngrădirea terenului de sport precum și la gardul de incintă.
Liceul ,,Dimitrie Cantemir”, ca și săli de curs, are cam tot ce-i trebuie pentru a asigura condiții moderne pentru procesul de învățământ. Partea negativă a venit din cele oferite de internatul liceului, catalogate de reporter sub orice critică, ținute tainic departe de ochii străinilor. Ori în acest an, acum, conștienți de gravitatea situației, s-a trecut la treabă. Câte cinci dormitoare pe fiecare palier, pentru fete și pentru băieți, băile și toaletele respective au intrat într-un proces accelerat de renovare totală, cu parchet, tâmplărie PVC nouă, atât la geamuri cât și la uși, recompartimentare și refacere a instalațiilor sanitare, gletuiri și zugrăveli, iată lista celor ce se cer finalizate până în 15 septembrie. După cum se lucrează, termenul va fi respectat poate și pentru că primarul și viceprimarul sunt aproape zilnic la fața locului.
În încheierea periplului, primarul Caraman ne-a declarat: ,,Consider că avem condițiile necesare pentru a începe cu bine noul an școlar în toate unitățile de învățământ din oraș, chiar dacă pe ici, pe colo, mai sunt multe de făcut și mă refer la școala din Veterani. Vreau să asigur și resursele financiare pentru achiziționarea combustibilului pentru la iarnă și atunci pot spune că elevii vor avea, din punctul nostru de vedere, tot ce le trebuie ca să învețe. Să punem la socoteală și condițiile bune create prin re-novarea bibliotecii orășenești precum și dotările de acolo și iată, zic eu, avem o bază bună pentru construirea și formarea tinerei generații, să sperăm că și ei, elevii, ca și întreg corpul didactic, să răspundă pe măsură!”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: