Sute de profesori și elevi au protestat la Prefectura Constanța, într-o atmosferă asurzitoare, cu vuvuzele, tobe și fluiere: ”Vrem respect!”

fsli protest constanta profesori fsli protest constanta profesori
sursa foto: Info Sud-Est

Sute de profesori au protestat, miercuri, pe platoul din fața Prefecturii Constanța. Este prima dată de la izbucnirea crizei din Educație când dascălii constănțeni protestează acasă. Până miercuri, profesorii din Constanța se alăturaseră colegilor lor la manifestațiile din București, din Piața Victoriei și de la Cotroceni.

fsli protest constanta profesori
sursa foto: Info Sud-Est

Elevii și-au însoțit profesorii la protestul de miercuri în semn de solidaritate. La manifestație au fost prezenți reprezentanți ai Asociației Elevilor din Constanța, condusă de Ariana Dudună, una dintre elevele foarte vocale la adresa autorităților și care a transmis în mai multe rânduri că elevii își susțin dascălii pentru salarii decente. Ariana a explicat de ce elevii sunt atât de solidari cu profesorii și care sunt riscurile pentru următoarele generații dacă dascălii nu vor primi revendicările salariale.

fsli protest constanta profesori
sursa foto: Info Sud-Est

La Prefectura Constanța atmosfera era intensă, cu sunet de vuvuzele, clopoței, goarne și tobe. Profesorii și elevii au scandat minute în șir “Vrem respect”. Gălăgia a fost asurzitoare și mesajele dascălilor se auzeau de la câteva străzi, pe o rază de sute de metri distanță.

Publicitate electorală
publicitate electorală
fsli protest constanta profesori
sursa foto: Info Sud-Est

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (condusă de Simion Hăncescu) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” (Marius Nistor) au anunțat miercuri într-un comunicat de presă că, după consultarea organizațiilor județene, au decis să continue greva și să nu semneze un acord politic care nu include creșterea salariilor.

fsli protest constanta profesori
sursa foto: Info Sud-Est

Anunțul a venit cu mai puțin de o oră înainte ca la Palatul Cotroceni să înceapă discuțiile dintre președintele Klaus Iohannis și liderii coaliției de guvernare pe tema salariilor profesorilor. Sindicatele au anunțat că nu vor semna un acord politic nici dacă ar fi girat de președintele Klaus Iohannis dacă acest act nu conține creșterea imediată a salariilor cu 25%.

fsli protest constanta profesori
sursa foto: Info Sud-Est

În plus, sindicatele cer emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării valabilă pentru anul viitor, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, de circa 4.000 de lei, urmând ca salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

fsli protest constanta profesori
sursa foto: Info Sud-Est

Reamintim că la întâlnirea de marți cu liderii sindicali, președintele Klaus Iohannis s-a angajat să garanteze încheierea unui eventual acord politic între sindicate și coaliția de guvernare care să permită reluarea cât mai rapidă a procesului educațional, potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale.

fsli protest constanta profesori
sursa foto: Info Sud-Est

Nu e clar la acest moment ce ar urma să conțină acel acord, dat fiind că oferta guvernului e departe de cererile sindicatelor. Mai precis, guvernul a promis doar o primă de 4.000 de lei în acest an pentru cadrele didactice și nici o promisiune pentru anul viitor, în timp ce sindicatele au cerut o creștere de 25% a salariilor încă din iunie, precum și o creștere semnificativă de anul viitor.

fsli protest constanta profesori
sursa foto: Info Sud-Est

În acest moment, salariul unui cadru didactic debutant este de circa 2.400 de lei, printre cele mai mici salarii din tot mediul bugetar.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: