Talibanii au anunțat introducerea temporară a Constituției din 1964 a Regelui Zahir al Afganistanului

sursa foto: David Mark\ Pixabay
sursa foto: David Mark\ Pixabay

Ministrul taliban al Justiției, Abdul Hakim Sharaee, a declarat că regimul de la Kabul va reintroduce Constituția din 1964 a regelui Muhammad Zahir Shah, ultimul suveran al Afganistanului, care a domnit între 1933 și 1973. Declarația a fost preluată de agențiile afgane independente de presă Khaama și Pajhwok și a fost făcută la 28 septembrie în timpul întâlnirii dintre demnitarul taliban și Wang Yu, ambasadorul R.P. Chineze la Kabul.

Constituția Regelui Zahir va fi pusă în aplicare fără părțile care intră în contradicție cu legea Sharia, a mai adăugat ministrul taliban al Justiției.

Constituția din 1964 a funcționat până la înlăturarea Regelui Zahir, în urma loviturii de stat din 1973, și a fost reimpusă în perioada 2001-2004, după alungarea talibanilor de la putere. Legea supremă din 1964 impune alegerile parlamentare și reprezentativitatea pe bază de vot universal, participarea femeilor la vot și la deciziile administrative în stat și comunitate.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Din 2004, Afganistanul a adoptat una dintre cele mai liberale Constituții din lumea musulmană, un text care impunea egalitatea între femei și bărbați, instituirea puterii parlamentare ca factor decizional în stat, independența puterilor statului și egalitatea absolută între comunitățile etnice și religioase. Din 15 august 2021, după preluarea puterii politice de către talibani la Kabul, prerogativele Constituției din 2004 au încetat de facto.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: