Banca Centrală a Afganistanului – De Afghanistan Bank- a emis la 29 august o directivă în care a solicitat tuturor băncilor private şi sucursalelor băncilor internaţionale care funcţionează pe teritoriul Afganistanului să limiteze retragerile pentru clienţii persoane fizice la maxim 2000 de afgani (200 dolari SUA) pe săptămână, scrie agenţia independentă de presă Khaama Press din Kabul la 29 august.
Directiva Băncii Centrale a Afganistanului menţionează că decizia a survenit în urma dificultăţilor financiare cu care se confruntă ţara după 15 august, când talibanii au preluat conducerea la Kabul iar preşedintele Ashraf Ghani a fugit din ţară. În zilele din urmă, sute de oameni au ieşit pe străzile din Kabul şi au protestat faţă de măsura închiderii băncilor. Lipsa instrumentelor bancare a oprit cea mai mare parte a operaţiunilor de plăţi, inclusiv a salariilor, afectând şi sferele comerţului şi serviciilor publice.
Banca Centrală a Afganistanului a cerut, de asemenea, băncilor private să îşi reia imediat activităţile, permiţând, între altele, ca proprietarii companiilor şi deţinătorii persoane fizice de conturi bancare să poată să facă transferuri electronice de bani.
Băncile din Afganistan şi-au suspendat activitatea la 15 august, după intrarea talibanilor în Kabul.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: