Miniștrii de externe din G7 au emis miercuri un “mesaj unitar” cu privire la războiul dintre Israel și Hamas, inclusiv un apel la o pauză umanitară în timpul luptelor și la un începerea unui “proces de pace”, a declarat ministrul de externe japonez, transmite Reuters, în timp ce trupele israeliene continuă atacul asupa Fâșiei Gaza.
La încheierea unei reuniuni de două zile la Tokyo, Grupul celor șapte a afirmat într-o declarație comună că Israelul are dreptul de a se apăra, subliniind în același timp necesitatea de a proteja civilii și de a respecta dreptul umanitar internațional.
Aceasta a fost doar a doua declarație comună a G7 de când teroriștii Hamas au declanșat conflictul prin atacul din 7 octombrie în sudul Israelului, în care 1.400 de persoane au fost ucise și aproximatic 240 de oameni au fost luați ostatici.
De atunci, bombardamentele israeliene asupra Gaza au ucis peste 10.000 de palestinieni, dintre care aproximativ 40% sunt copii, potrivit numărătorii efectuate de oficialii din domeniul sănătății din teritoriul condus de Hamas.
“Cred că este important faptul că G7 a reușit să transmită primul său mesaj unificat sub forma unei declarații… cu privire la o pauză umanitară și la un viitor proces de pace, atât în ceea ce privește responsabilitatea pe care G7 o are față de comunitatea internațională, cât și pentru Japonia, în calitate de președinte al G7 din acest an”, a declarat pentru jurnaliști ministrul japonez Yoko Kamikawa.
Declarația nu a specificat în ce constă acest proces de pace, în afară de a sublinia că o soluție cu două state “rămâne singura cale către o pace dreaptă, durabilă și sigură”.
Apelul G7 vine în condițiile în care Israelul raportează progrese semnificative ale invaziei terestre din enclava palestiniană – în ultimele ore, ministerul israelian al apărării a declarat că trupele Israelului au pătruns în centrul orașului Gaza, cel mai populat oraș al enclavei, precum și că liderul local al grupării Hamas, Yahya Sinwar, este “încercuit în buncărul său”, potrivit Sky News. Pe deasupra, Israelul a raportat Și moartea persoanei responsabile cu înarmarea grupării.
În acest context, transmite Financial Times, Washingtonul a avertizat din nou că Israelul nu ar trebui să ocupe Fâșia Gaza, după ce premierul Benjamin Netanyahu a declarat că țara sa își va menține controlul asupra enclavei pe o perioadă nedeterminată după încheierea războiului cu Hamas.
Totuși, potrivit Casei Albe, președintele Joe Biden și-a reiterat declarația făcută la mijlocul lunii octombrie, conform căreia ocupare Gazei ar fi o “mare greșeală” din partea Israelului.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: