La sfârşitul lunii septembrie, la Ambasada Statelor Unite ale Americii din Bucureşti, a fost organizată celebrarea a 22 de ani de voluntariat, realizat de Organizaţia Peace Corps în România. Evenimentul a marcat şi încheierea serviciul organizaţiei pe teritoriul ţării noastre, în cadrul căruia au fost derulate o serie de proiecte în comunităţile gazdă. Una dintre localităţile din România care a fost reprezentată la eveniment este comuna Luncaviţa, din judeţul Tulcea. Aceasta a fost prezentă prin Jerremy Faulkner, Voluntary Peace Corps, care lucrează ca profesor în cadrul Liceului Simion Leonescu din comună, de Bristena Arcus, profesor în cadrul aceleiaşi instituţii, dar şi de un reprezentat al administraţiei publice, Marian Ilie. Localitatea şi-a făcut cunoscute meşteşugurile şi tradiţiile printr-un proiect finanţat de Peace Corps şi cofinanţat de Primăria Luncaviţa, reprezentată de primarul Ştefan Ilie.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: