Din luna aprilie, Ucraina este singura ţară din lume, în afara Israelului, unde primii doi oameni ai statului sunt evrei: preşedintele Volodimir Zelenski şi prim-ministrul Volodimir Groisman. Cu un război la frontierele cu Federaţia Rusă, cu dosarul de aderare la NATO depus şi cu aşteptări mari din partea Uniunii Europene şi a SUA, Ucraina a găsit un aliat de nădejde în efortul de a obţine susţinere internaţională: Israel.
Cel puţin două puteri occidentale, SUA şi Franţa, şi-au înteţit în ultima vreme eforturile de a fi mai prezente în spaţiul est şi central european, pentru a spori legăturile economice şi de securitate. Lor li se adaugă Israelul.
Prim-ministrul Beniamin Netanyahu a ales Ucraina pentru a atrage aproximativ 400.000 de voturi pentru alegerile parlamentare anticipate din 17 septembrie. Exasperat de succesul lui Avigdor Liberman (născut în Basarabia sovietică, lider al partidului naţionalist Israel Beytenu şi fost ministru al Apărării), în comunitatea rusofonă din Israel (aproximativ 1 milion de suflete adică 15% din cei peste 8 milioane locuitori), Netanyahu a plecat în vizită oficială la Kiev la 18 august pentru a soluţiona rămânerea la şefia guvernului.
Părea o simplă vizită electorală dar Sara Natanyahu a stabilit că nu este chiar aşa
Ultima vizită oficială în Ucraina a unui lider din Israel data din 1999, când acelaşi Beniamin Netanyahu, tot prim-ministru, a făcut o escală în capitala ţării pentru a se întâlni cu liderii locali. Relaţiile constant excelente ale Israelului cu Federaţia Rusă, în special ale lui Netanyahu cu preşedintele Vladimir Putin, au exclus Ucraina dintre priorităţile politicii externe ale Ierusalimului. Nici ocuparea peninsulei Crimeea, în 2014, şi nici a regiunilor ucrainene răsăritene nu au determinat Israelul să critice Rusia sau să se alinieze sancţiunilor internaţionale la adresa Kremlinului. Mai mult, a existat o colaborare constantă între Ierusalim şi Moscova în gestionarea conflictului din Siria dar şi a dosarelor fierbinţi din Orientul Mijlociu, inclusiv a relaţiilor cu Iranul. Acestea, pe fondul unor raporturi foarte apropiate între Administraţia Donald Trump şi liderii israelieni.
Pe aeroportul internaţional din Kiev, ceea ce părea o etapă importantă în turneul electoral al prim-ministrului Netanyahu a fost transformată de doamna Sara Netanyahu într-o sursă inepuizabilă de ştiri şi dezminţiri oficiale şi de presă. De acum încolo, în cele două zile în Ucraina, povestea pare decupată dintr-una dintre cele mai savuroase relatări ale lui Şalom Aleheim, cel care a imortalizat în idiş fotografiile comunităţilor evreieşti est europene ale începutului de secol XX.
Sara Netanyahu, relatează postul de televiziune israelian Canal12, a fost extrem de nervoasă în avionul companiei naţionale ElAl, pe parcursul zborului, deoarece comandantul aeronavei a evitat să o salute oficial, în mesajul de bun venit adresat demnitarilor. Ar fi existat un scandal atât cu membrii echipajului cât şi, desigur, cu soţul ei. Chiar dacă, la nivel oficial, nu există în Israel o demnitate oficială a Primei Doamne (în arhitectura instituţională a Statului Israel, şeful guvernului este cel care deţine pârghiile decizionale, funcţia de preşedinte fiind una onorifică), Sara Netanyahu a reuşit, în două decenii de supremaţie politică a soţului, să impună o cutumă asemănătoare celei întâlnite în SUA.
La capătul scării oficiale a avionului, la aterizare, soţii Netanyahu au fost întâmpinaţi de primarul capitalei Kiev, Vitalii Kliciko, fost campion mondial şi olimpic la box, iar un grup de tineri, îmbrăcaţi în superbe costume populare, au oferit pâine şi sare înalţilor oaspeţi. În ucraineană, tradiţia are un nume, korovai, care se regăseşte în multe alte zone, inclusiv în România. Nervoasă încă, Sara Natanyahu a aruncat pe jos bucata de pâine oficială, lucru care a stârnit pasiuni, critici antisemite şi încercări disperate de a drege busuiocul. Reacţia unei părţi a mass-media ucrainene şi a unor segmente ale opiniei publice a fost una de consternare. Iar scandalul a fost pe măsură.
Abia ajunşi la reşedinţa oficială, secretarii prim-ministrului Beniamin Netanyahu au trimis presei ucrainene un comunicat oficial în care se scria că „este cât se poate de limpede că nu a fost în intenţia doamnei Netanyahu să arate dispreţ faţă de Ucraina”. Nu a fost, bineînţeles, îndeajuns. Ambasadorul Israelului la Kiev, Joel Lion, a reuşit să îl determine pe şeful Administraţiei Prezidenţiale ucrainene, conform relatărilor cotidianului „Jerusalem Post”, să declare public că „întregul incident cu bucata de pâine a fost neintenţionat şi foarte puţin important”.
Ucraina şi Israel, cu răni istorice unice: Holocaust şi Holodomor. Cum arată viitorul?
„Noi trebuie să devenim islandezi în fotbal, israelieni în apărarea ţării, japonezi în tehnologie. Totul pentru a apăra suveranitatea şi independenţa Ucrainei” declara preşedintele Volodimir Zelenski postului de radio BBC, preluat copios de media israeliene. Or, pentru acest lucru, o alianţă cu Israelul este absolut necesară. O relaţie privilegiată cu Israel ar deschide la Kiev speranţele unor progrese rapide şi consistente în obţinerea sprijinului din partea Uniunii Europene, a SUA şi NATO, în special în problema conflictului cu Rusia şi în reorientarea politicilor strategice în domeniile comercial, energetic şi de dezvoltare instituţională. Căci, abia odată deschis acest război cu Rusia, după 2014, se poate vorbi despre o construcţie rapidă şi avansată a identităţii ucrainene.
Primii paşi, simbolici, au fost făcuţi în pădurea Babi Yar, din apropierea capitalei ucrainene, unde cei doi lideri au comemorat uciderea a peste 34.000 de evrei în 29 şi 30 septembrie 1941 de către trupe germane naziste şi colaboratori locali ucraineni. „Nu va mai exista un alt Babi Yar!” a exclamat Beniamin Netanyahu, iar preşedintele Zelenski a subliniat că „masacrul de la Babi Yar, opera naziştilor şi a colaboratorilor lor, a deschis procesul de ucidere a 1,5 milioane de evrei ucraineni. Acesta este începutul soluţiei finale”. Oficialii ucraineni au cerut şi acum Israelului, ca şi în alte dăţi, recunoaşterea Holodomorului, genocidul ordonat de I.V. Stalin în 1932-1933 şi în care şi-au pierdut viaţa între 3 şi 10 milioane de oameni nevinovaţi. O astfel de acceptare la Ierusalim, însă, atrag atenţia specialişti din Israel, ar duce imediat spre o deteriorare a raporturilor cu Federaţia Rusă pentru că recunoaşterea Holodomorului drept genocid la adresa Ucrainei este, desigur, percepută drept o ofensă faţă de Kremlin.
Schimburile comerciale bilaterale, care acum însumează 1 miliard de dolari, vor creşte spectaculos, au mai promis cei doi oficiali. Acest lucru se va întâmpla, aşa cum relatează popularul cotidian israelian „Israel Hayom”, prin stabilirea unei zone de comerţ liber şi prin înfiinţarea, cu bani de la Ierusalim, a unui centru high-tech la Kiev, care va rivaliza cu cele din Europa şi SUA. Extrem de încântat de ofertă, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat la conferinţa de presă comună că Ucraina poate furniza Israelului forţă de muncă extrem calificată şi că există deja un proiect comun israeliano-ucrainean de transformare a Ucrainei într-un hub tehnologic de cea mai ridicată categorie. Portalul israelian de ştiri Ynet.news a mai relatat că investiţiile vor veni cu precădere din domeniul companiilor din industriile de vârf, cu tehnologie de ultimă generaţie, în scopul de a reloca în Ucraina o parte a fabricilor şi uzinelor pentru care, acum, în Israel, se găseşte mai greu forţă de muncă.
La schimb, preşedintele Volodimir Zelenski a obţinut eliminarea vizelor de călătorie între cele două state, un succes excelent pentru diplomaţia ucraineană. Şi, pentru că a fost până la urmă o vizită electorală, preşedintele Ucrainei a anunţat public că ţara sa va deschide în curând un birou oficial de reprezentare la Ierusalim (după modelul Republicii Cehe şi al Australiei) dar cu menţinerea ambasadei la Tel Aviv.
Likud, partidul conservator al prim-ministrului Beniamin Netanyahu, are nevoie de cei 400.000 de votanţi cu origini ucrainene pentru scrutinul din 17 septembrie. În acelaşi timp, Israelul are nevoie, desigur, de Ucraina.
Ucraina ar putea să nu rămână o simplă afacere electorală a lui Beniamin Netanyahu. Israelul e din ce în ce mai determinat în construirea de reţele proprii de securitate şi afaceri strategice în Europa şi Orientul Mijlociu, cele mai multe proiecte ocolind statele din Europa de Vest, acolo unde curentele antisemite au devenit din ce în ce mai invazive în societate. Aşa cum a apărut, în decembrie 2018, alianţa energetică din Mediterana- dintre Israel, Cipru şi Grecia- în jurul rezervelor de gaze cipriote, nu este deloc exclus ca la Ierusalim să se scrie proiectul unei alianţe strategice în bazinul Mării Negre, deloc apropiată de Federaţia Rusă, unde Ucraina ar avea un rol privilegiat. Un loc pe care, desigur, nici măcar doamna Sara Netanyahu nu îl poate pune în pericol.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
