De curând, am fost contactați de două persoane care ne-au adus la cunoștință situații penibile, umilitoare și inacceptabile, prin care acestea și alți „colegi de suferință” ai acestora au fost obligați să treacă. Culmea este că teama de repercusiunile ce ar putea să apară în urma publicării declarațiilor acestora nu a dispărut nici la aproape două decenii și jumătate de la căderea comunismului: femeile ne-au rugat să le păstrăm anonimatul, spunându-ne că altfel, cel mai probabil, vor fi „pena-lizate” de medici pentru că au ales să își facă publice experiențele.
„De dimineaţă de la 5 se dau bonuri pentru eliberarea rețetei sau pentru consultații. Și pentru că se dau doar opt bonuri trebuie să te duci cu 2 ore înainte de ora 7, atunci când se deschide ghișeul. La Spitalul Județean Tulcea acestea se eliberează lunar, deși în alte judeţe reţetele sunt eliberate la trei luni și bolnavii de cancer nu sunt puși pe drumuri atât de des. Înainte eliberau 12 bonuri și chiar și atunci erau insuficiente pentru că sunt zeci de bolnavi în tot județul. Iar ei în loc să mărească numărul de bonuri, l-au redus. Motivația lor este că există un singur medic ce se ocupă și de rețete, și de consultații și că noul program electronic de eliberare a rețetelor le dă bătăi de cap. Cei care nu apucă bon ajung pe o altă listă, li se eliberează bon dar sunt văzuți de medic foarte târziu. Odată am stat de la 5 dimineață până la 11. Vă daţi seama ce înseamnă asta pentru un bolnav de cancer? Să stea șase ore în picioare într-un miros insuportabil? În prima zi a lunii nu mai încapi pe hol. Zeci de oameni se îmbulzesc acolo.
„Bolnavii așteaptă în picioare câte șase ore ca să vină medicul să le semneze rețetele“
Cel mai tragic exemplu însă este cel al unui pacient care locuiește într-o localitate din județul Tulcea și, din cauză că nu are mijloc de transport la prima oră, este nevoit să vină de cu o seară înainte. Doarme în parc pentru că nu are pe nimeni în Tulcea iar apoi așteaptă pe holurile spitalului ore întregi. Vă dați seama prin ce trebuie să treacă un bolnav de cancer din cauza nere-gulilor și lipsurilor din sistemul sanitar românesc?”, ne-a declarat sursa noastră din Tulcea care trebuie să treacă lunar prin situația descrisă mai sus, pentru a-și ține în viață tatăl foarte bolnav.
Pacientele din Constanța sunt revoltate că nu pot beneficia de mamografii gratuite la Spitalul Județean. Acestea trebuie să scoată bani din buzunar de fiecare dată când sunt nevoite să-și repete analiza esențială pentru sănătatea lor
Un alt caz revoltător este cel al unei paciente din Constanța care a scos din buzunar o sumă frumoasă de bani pentru a-și face analizele la București de teama experiențelor neplăcute prin care a trecut în laboratoarele de analize din Constanța. Zis și făcut. Și de această dată sistemul sanitar constănțean avea să o dezamăgească. În urma analizelor de la București, medicii de acolo i-au recomandat să își facă periodic o mamografie (radiografie a glandei mamare, n.red.), pentru că s-ar putea ca sănătatea ei să fie în pericol. Astfel, pacienta a mers cu biletul de trimitere de la București la Spitalul Județean Constanța în speranța că va beneficia de o mamografie gratuită. Răspunsul celor din spital a stupefiat-o: „Mi-au zis că nu mai au aparatura necesară pentru mamografie. Și că, oricum, chiar dacă ar fi avut-o, nu mai putem beneficia de gratuitate decât dacă ne internăm în spital și este absolut necesară radiografia respectivă, pentru că nu au fonduri suficiente. Nu e posibil așa ceva”. Femeia și-a continuat drumul prin oraș în căutarea unei clinici private care să îi facă radiografia necesară gratuit. Singura clinică disponibilă a fost Regina Maria, dar asistenta nici măcar nu a vrut să o treacă pe listă, spunându-i că „oricum lista este deja prea lungă”. Până în luna august toate zilele erau ocupate. În culmea nervilor, femeia a sunat atât la Consiliul Județean Constanța (în subordinea căruia se află Spitalul Județean), cât și la Casa de Asigurări, acolo unde se duc lunar 5,5 procente din veniturile femeii. Reprezentanții ambelor instituții au ridicat din umeri sfătuind-o să fie răbdătoare pentru că soluții oricum nu sunt prea multe. „Stau și mă întreb ce fac sutele de femei din județul Constanța care au cancer la sân și nu au efectiv 100 de lei să plătească mamografia? Este umilitor și inacceptabil ce se întâmplă!”, a conchis pacienta dezamăgită.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: