De la Viorel la Victor. Trei ani cu Ponta
Un plagiat răsunător. O alianță-gigant eșuată. Un tsunami de antipatie electorală. Alegeri pierdute. Taifunul DNA. Trei guverne. Doi președinți.
Peste toate, a trecut cu bine. Astăzi, la trei ani de la preluarea Executivului și la cinci ani de la preluarea șefiei PSD, tânărul Ponta s-a repliat fantastic, reușind să se salveze în ultima clipă de la ghilotinarea politică.
Cu doar un an înaintea alegerilor prezidențiale scriam că, dacă va candida și va pierde, premierul își va fi încheiat cariera politică la doar 42 de ani, iar în cel mai bun caz pentru el va câștiga ambele mandate prezidențiale și va părăsi scena la 52 de ani, o vârstă ”fragedă” pentru încheierea unei cariere de politician, dacă luăm în calcul că predecesorii săi de-abia candidau pentru prima oară la prezidențiale la 60 (Ion Iliescu), 58 (Emil Constantinescu), 54 (Adrian Năstase) și 53 de ani (Traian Băsescu).
De asemenea, tot atunci mă întrebam de ce riscă premierul să pună punct prematur vieții politice și de ce își asumă o bătălie electorală atât de grea dacă există o posibilitate suficient de mare ca să piardă alegerile (chiar dacă la vremea aceea PSD arăta fabulos în sondaje, iar opoziția politică era mai degrabă disidență).
Singura previziune pe care am făcut-o la acea vreme și care s-a confirmat este și cea cu care erau de acord doar câțiva oameni din jurul meu: Ponta a pierdut alegerile. În schimb, toate celelalte previziuni care au decurs din această ipoteză (și cu care majoritatea era de acord că sunt logice și evidente), nu s-au adeverit: Ponta nu a plecat nici din fruntea partidului și este în continuare premierul României.
Ponta a pierdut glorios și răsunător alegerile prezidențiale. A fost incomparabil mai rău decât episodul Geoană, atunci când candidatul PSD a pierdut președenția din cauza unei diferențe de doar câteva mii de voturi. Geoană a fost doar penibil, nu și înfrânt categoric. Ponta a fost zdrobit de un milion de voturi lipsă și, în același timp, de un tsunami de antipatie publică.
Cu toate acestea însă, astăzi, tânărul politician Ponta este în continuare în fruntea Guvernului și a PSD, dar și în prima linie politică. Geoană a primit un șut dureros și a ieșit șifonat pe ușa din spate a politicii. A avut nevoie de jumătate de deceniu pentru a reveni cu un proiect politic nou, dar cu o credibilitate încă fragedă, în spațiul public. Și fără prea mare succes.
Doar Adrian Năstase, garantat de Ion Iliescu, a rezistat ca figură importantă în viața politică după pierderea alegerilor. Și el, cu greu și doar datorită influenței pe care au exercitat-o învățăcelul și tătuca din vechiul PSD.
Nu știu cine l-a sfătuit la acea vreme pe proaspătul înfrânt să plece imediat după pierderea alegerilor, dar a fost o idee excelentă. Practic, a fost mutarea genială a lui Ponta, cea care a stat la baza reinventării politice a acestuia după unul dintre cele mai negre episoade din istoria PSD.
A recunoscut înfrângerea, nu a acuzat fraudarea alegerilor și l-a felicitat pe Klaus Iohannis. Apoi a dispărut vreo zece zile în Dubai, departe de jurnaliștii români însetați de sângele politicianului înfrânt, departe de euforia electoratului și de zâmbetul sarcastic și rece al noului președinte, departe de rundele de negocieri politice și de huiduielile opiniei publice.
Ponta a așteptat la umbră, tolănit pe un șezlong confortabil, cu un cocktail rece lângă, jucându-se cu piciorul în nisipiul fin al arabilor și privind pe sub ochelari spre apele liniștite ale golfului.
Când România era în toiul dezbaterilor haotice și a nebuniei de după alegeri, Ponta se relaxa. Se remonta și își reconstruia, pas cu pas, gândind la rece și bucurându-se de soare, viitorul politic.
Ponta s-a întors cu forțe proaspete, cu mintea limpezită. Aici, euforia trecuse, la fel și patima, totul revenise la normal, alegerile parcă nici nu fuseseră. Parcă nici eșecul. Cine și-l mai amintea cu aceleași emoții?
Întors în fruntea Guvernului, într-o alianță neoficială, dar atât de evidentă, cu noul președinte, premierul s-a repliat excelent în noua realitate politică.
DNA l-a ajutat să scape de baronii-șantajiști, cei care odinioară îl aruncaseră în cursa prezidențială, Blaga și Gorghiu îl ajută în continuare prin simplul fapt că au ajuns în fruntea PNL, cu Iohannis pare să se înțeleagă doar din priviri, opoziția nu există, PSD crește în sondaje, măsurile ultra-liberale încep să-i readucă simpatia publică, iar alegerile din 2016 sunt suficient de departe pentru ca revenirea sa politică să fie completă și suficient de aproape încât să nu le piardă.
Acum, trecând în revistă cei trei ani de la preluarea Executivului, înțeleg și de ce și-a permis Ponta să riște la alegerile prezidențiale. Știa că, la nevoie, Viorel se poate transforma în Victor.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
