Totalitarul în haine occidentale
Felix Stroe a fost ales președinte al PSD Constanța în luna iunie 2015 cu o majoritate care ar face invidios orice lider totalitar: 99,21%. Ulterior, și Liviu Dragnea a fost confirmat în funcția de președinte al PSD la nivel național, de asemenea cu o majoritate covârșitoare, dar mai mică decât în cazul liderului constănțean: „doar” 97%.
Totodată, Felix Stroe și Liviu Dragnea nu au avut contracandidați la alegerile în urma cărora au fost desemnați în funcții și, probabil, nu au câștigat alegerile cu 100% tocmai pentru a mai putea invoca democrația și libera exprimare din partid. Există, în felul acesta, un pericol major în PSD, privind competiţia reală internă pentru accederea în funcţii de decizie şi, evident, o problemă de selecţie.
Ambii lideri au încercat să rămână cât mai discreți până într-un anumit moment, făcând politică din spatele scenei și așteptând momentul potrivit pentru a se activa în prima linie. Liviu Dragnea a rămas în umbră până la apariția primelor probleme penale, iar Felix Stroe, mai norocos, până la apariția problemelor penale ale lui Radu Mazăre.
Ambii au avut răbdare și au știut să aștepte momentul potrivit pentru a prelua conducerea partidului din mâinile predecesorilor, rivali de altfel, chiar dacă nu mereu oficial. Stroe și Dragnea au ajuns la conducerea PSD după ce Radu Mazăre și Victor Ponta au demisionat din fruntea partidului, în urma anchetelor DNA.
Ulterior, atât Dragnea, cât și Stroe au adoptat discursuri ferme și fără echivoc despre moralitate, justiție, reformă. Semnalele publice cele mai clare transmise de cei doi vizează conducerile anterioare, făcute responsabile pentru situaţia, uneori intolerabilă, din administraţia locală (cazul municipiului Constanţa) sau din politica naţională (încremenirea proiectului ideologic social- democrat, aşa cum relevă Liviu Dragnea).
Nu în ultimul rând, atât timp cât cei doi lideri vor avea frâiele PSD, opoziția, sau ce a mai rămas din ea, va fi copleşită fie de propria incompetență, fie de o vorbă bună și o funcție confortabilă. Studiu de caz pentru blatul liberalilor ar trebui să fie chiar PNL Constanța, ai cărui actuali șefi ar spune da oricărui compromis, doar-doar nu și-ar pierde funcțiile din partid sau pe cele de la instituțiile deconcentrate. De altfel, blatul PNL a fost deja testat cu succes, în cazul desemnării primarului general al Capitalei, după arestarea preventivă a edilului Sorin Oprescu.
Cel mai probabil, PSD condus de Liviu Dragnea va avea un alt curs decât acela cu care ne-a obişnuit Victor Ponta. În locul veşnicelor dispute, sterile şi cu iz de mahala, cu locatarii Palatului Cotroceni, actualul lider va alege colaborarea, dacă nu chiar coabitarea. La Constanţa, Felix Stroe a aruncat la gunoi, prin declaraţiile tranşante, cei 15 ani de administraţie Mazăre. Prin urmare, e cât se poate de greu de crezut că, în aceste condiţii, candidatul PSD la Primăria Constanţei va fi cineva dintre cei apropiaţi fostului edil penal. Chiar dacă în politică niciodată nu poţi să spui niciodată pare, astăzi, că pentru Liviu Dragnea actualul prim ministru Victor Ponta face parte deja din galeria trecutului. Nici Felix Stroe nu doreşte să asume pentru PSD Constanţa prea multe din istoria de un deceniu şi jumătate de conducere autoritară, fără opoziţie.
În aceste condiţii, există premisele necesare ca viitorii candidați din partea PSD, susținuți de Liviu Dragnea la nivel național și Felix Stroe la nivelul județului Constanța să fie oameni fără un trecut legat de USL, Victor Ponta sau Radu Mazăre. Cel mai probabil oameni tineri, apropiați ai celor doi.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: