Dan Șova, între jocurile parlamentare și paradoxurile Justiției
Cazul lui Dan Șova, fost ministru și apropiat al premierului Victor Ponta, este unul dintre cele mai edificatoare exemple pentru ce înseamnă jocurile politice din Parlamentul României în raport cu interesul statului, pe de o parte, și paradoxurile Justiției, pe de altă parte.
Pe 25 martie 2015, în momentul votului din Senatul României pentru ridicarea imunității lui Dan Șova cerută de DNA, liderul PSD era miruit de Ruxandra Jipa, senator UNPR, iar trimișii din Camera superioară a Parlamentului respingeau prin vot cererea pentru reținere și arestare. În acel moment, prietenul și colegul de partid al inculpatului, Victor Ponta, era premierul României.
Trei luni mai târziu, pe 2 iunie, o altă cerere a DNA privind reținerea și arestarea lui Șova era respinsă tot prin vot de senatorii României. În scaunul de la Palatul Victoriei era tot Victor Ponta.
Însă, pe 3 decembrie 2015, aceeași senatori și o altă cerere a DNA au făcut ca lui Dan Șova să îi fie ridicată imunitatea parlamentară și să poată fi deferit Justiției. La acel moment, Victor Ponta nu mai era premierul României și nici măcar vreun factor decident în Partidul Social Democrat.
Este o fotografie concludentă și edificatoare în ceea ce privește poziția majorității parlamentare faţă de ridicarea sau menținerea imunității unui ales. Un subiect care a făcut valuri în România ultimilor ani și care a decis, într-o mică măsură, numele actualului ministru al Justiției.
Nici unul dintre următoarele argumente nu sunt aduse în discuție în momentul în care este dezbătută ridicarea sau menținerea unei imunități parlamentare: probatoriu ori rechizitoriu DNA, informații din dosar sau legislația în vigoare.
Totul se joacă sub cupola intereselor politice și de grup, chiar dacă imunitatea parlamentară nu prevede acest lucru, cel puțin moral, ci se referă la vinovăția sau nevinovăția celui acuzat.
Cert este că mulți dintre membrii instituției stindard a democrației din România cântăresc doar în termeni politici.
Pe de altă parte, găsim sincope și paradoxuri și în cadrul Justiției.
După ce procurorii DNA s-au chinuit în trei rânduri să îi ridice imunitatea parlamentară lui Dan Șova, în momentul în care acest lucru a fost posibil prin votul favorabil al parlamentarilor, instanța a hotărât că senatorul PSD merită doar arestul la domiciliu.
Iar acest lucru vine în contextul în care, deși există o presiune ce se resimte la nivelul opiniei publice dinspre Justiție înspre Parlament și invers, mari lucruri nu se întâmplă.
Cea mai flagrantă neconcordanță în Justiția din România se regăsește în lipsa de sincronizare între dosarele penale realizate de procurorii DNA și soluționarea acestora.
Există astăzi pe rolul instanțelor dosare nefinalizate de mai bine de 10 ani, ceea ce nu poate conduce decât la serioase rezerve în ceea ce priveşte raporturile dintre politic şi Justiţie.
-Cel mai la îndemână caz este unul apropiat constănțenilor şi se referă la urmărirea penală din dosarul „Retrocedărilor“, în care Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu sunt acuzați de atribuirea a 100 de hectare de teren situate în Constanța: 7 ani de la trimiterea în judecată și 10 ani de la începerea urmăririi penale.
-Dosarul „Tracia-Asesoft” – Sebastian Ghiță, deputat PSD, este acuzat de procurori de complicitate la înșelăciune și fals în declarații într-o afacere cu produse petroliere care ar fi prejudiciat statul cu 20 de miliarde de lei vechi: Dosarul este în instanță de 13 ani.
-Dosarul „Căprioara“ – în care procurorii îl cercetează pe Marian Oprișan pentru modul în care a cheltuit 1,9 milioane de dolari ai Consiliului Județean Vrancea: 9 ani și jumătate de la trimiterea în judecată.
Există și dosare blocate în faza cercetării sau a urmăririi penale:
-4 ani de la începerea urmăririi penale în Dosarul „Gaze ieftine pentru Niculae“, unde omul de afaceri Ioan Niculae și politicienii Varujan Vosganian și Adrian Videanu, cărora nu le-a fost ridicată imunitatea parlamentară, sunt suspecți pentru o afacere cu gaz ieftin.
Toate aceste aspecte vin în contextul în care există o tensiune vizibilă, dacă nu un război deschis între Justiție și clasa politică. Iar oponentul cel mai vocal al acţiunilor procurorilor şi magistraţilor este preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Cine are curiozitatea să urmărească atent sondaje va avea surpriza să constate creşterea constantă a acestuia în opţiunile de vot ceea ce induce ideea că există, chiar şi în rândul opiniei publice, o falie serioasă, măcar de încredere.
S-a creat o luptă la baionetă, din care e greu să tragi concluzii: cine e de vină, cine joacă corect, cine face jocurile cui?
Ambele tabere oferă argumente care suportă amendamente evidente, dincolo de aspectul emoţional al luptei dintre Bine şi Rău. Dacă Dan Şova este atât de vinovat de ce Senatul nu a votat de la bun început ridicarea imunităţii lui parlamentare? Şi, dacă Dan Şova este atât de vinovat încât nu mai suporta arestul preventiv, după părerea procurorilor, de ce magistraţii nu l-au considerat un real pericol public şi social? Nici Parlamentul, nici Justiţia nu oferă explicaţii opiniei publice în astfel de situaţii.
Care va fi finalitatea?
Și, cu atât mai important, cine va câștiga din acest război? România are nevoie de o clasă politică responsabilă, vizionară şi ieşită din tiparele corupţiei post-comuniste. La fel de mult are nevoie de o Justiţie corectă, nepolitizată şi motivată instituţional, la mai bine de un sfert de veac de la introducerea regulilor democratice. Le vom avea oare?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
