Pușcăriași și universitari: împreună pentru dezvoltarea cercetării ştiinţifice româneşti
464 de cărți şi 188 de deținuți. Rectori, decani, prodecani, profesori universitari și zeci de edituri acreditate ştiinţific. Acestea sunt cifrele ce apropie, fără doar și poate, mediul universitar de pușcăriile din România.
În scandalul „operelor științifice“ scrise după gratii, cadrele universitare implicate folosesc, în cor, un singur argument: totul a fost legal.
Dacă ne uităm la fenomenul creat în ansamblul lui, nu putem să nu remarcăm crearea unei rețele bine puse la punct din care, o piesă lipsă putea să facă imposibilă această prostituție intelectuală.
Și totuși, să plecăm de la premisa că toată acțiunea s-a petrecut între granițele legii. Că, așa cum au declarat mulți, poate fi imoral, dar nicidecum ilegal.
Ce s-ar întâmpla atunci dacă plagiatul nu ar mai fi scos în afara legii? Câți dintre universitarii României ar apela la acest furt intelectual?
Probabil la fel de mulți câți au hotărât să gireze niște capodopere științifice realizate în câteva ore, câteva zile, sau, în cazurile fericite, câteva luni de către oamenii aflați după gratii.
Dar dacă, conform legii, studenții, masteranzii și doctoranzii ar avea libertatea să își cumpere lucrările și să și le însușească în fața comisiei de exa-minare? Câți dintre universitarii României ar accepta acest lucru?
Probabil la fel de mulți câți au acceptat să facă parte din sistemul creat în jurul lucrărilor din penitenciare fiindcă, ca și în acest caz, totul ar fi doar imoral, nu și ilegal.
Acceptăm că în acest caz, cu care ne confruntăm în această perioadă, necunoscutele și variabilele sunt multe.
Există responsabili pentru această situaţie atât de anormală din punct de vedere moral şi, poate, în unele situaţii, legal?
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor nu este deloc clară și lasă libertatea de a fi interpretată în fel și chip. De acord, cei ce au întocmit legea și au votat-o în Parlamentul României, fără să o amendeze și fără să se gândească la consecințe, sunt principalii vinovați și reprezintă izvorul ce a făcut posibilă această viitură mocirloasă. Legislativul şi clasa politică nu au luat atitudine ori de câte ori erau semnalate situaţii alarmante privind operele ştiinţifice întocmite în închisori.
Mai departe, comisiile penitenciarelor, cele ce au avizat lucrările științifice realizate în 6 ore, 22 de ore, trei zile, sau două luni, au pus umărul la acest fenomen, fiindcă legea nu reglementează acest aspect.
Bineînțeles, judecătorul în fața căruia a fost prezentată o carte scrisă în trei zile, în ale cărei pagini proporția fotografiilor era mult mai mare decât cea a textului, a făcut posibil acest fenomen, însă legea iar nu prevede nici o normă.
Însă legea nu i-a obligat în nici un fel pe universitarii români să gireze, să coordoneze sau să avizeze o lucrare „științifică“ scrisă în 3 zile, spre exemplu, cu un caracter suspicios asupra importanței temei pentru domeniul științific respectiv.
Cert este că, deși legea permitea publicarea acestor volume și micșorarea pedepsei, timp de 8 ani, din 2006 și până în 2013, au existat încercări timide de publicare a unor lucrări științifice din spatele gratiilor.
Totul s-a schimbat în anul 2014, moment în care importanți lideri politici ai României, cunoscuți oameni de afaceri și șefi de instituții publice au primit pedepse definitive, cu executare. Sau momentul în care DNA a început să realizeze și să trimită în judecată inculpați ale căror dosare zăceau de ani buni în sediile acestei instituții, sau să facă noi arestări. Această concluzie este punctată și de Laura Ștefan, într-un articol publicat pe 3 ianuarie de jurnaliștii de la cotidianul britanic „The Guardian“: „Legea este așa de mai mulți ani, dar nu am văzut astfel de abuzuri până de curând. Acest fenomen a început în momentul în care lupta anti-corupție a început să genereze condamnări“.
A fost și momentul în care, se pare, universitarii României au găsit în pușcăriile țării, sau pușcăriașii au reperat în universitățile din România, oameni compatibili intelectual.
Mai o relație de afaceri, mai o veche cunoștință comună, mai o apartenență politică de aceeași culoare, poate și aspecte incompatibile cu legea încă nedemonstrate de procurorii DNA, au creat această rețea în care fiecare își avea rolul: legea, condamnații, comisiile penitenciarelor, cadrele universitare, editurile și judecătorii.
Tot acest sistem, pe lângă faptul că a eliberat înainte de termen oameni condamnați pentru corupție, luare de mită, înșelătorie, proxenetism, trafic de droguri sau tâlhărie, nu a făcut altceva decât să batjocorească mediul academic românesc, să umilească oamenii ce își dedică viața studierii unui anumit domeniu, deveniți peste noapte colegi de cercetare cu condamnații penal și să alăture doi termeni incompatibili într-un stat sănătos: pușcăriașii și universitarii.
Cam aşa arată rezultatele acestei colaborări, care a îmbogăţit cercetarea ştiinţică românească:
Condamnat – Pedeapsă – Volumul publicat
•Sofronie Cătălin – 3 ani pentru trafic de influență – „Corupția flagel național“;
•Păsat Dan – 3 ani pentru corupție – „Corupția ca fenomen și înfăptuirea Justiției“;
•Hosu Andrei Dan – 3 ani pentru tâlhărie calificată – „Iertarea în Hristos din perspectiva Noului Testament“;
•Batog Severus Emanuil – 3 ani și patru luni pentru înșelăciune – „Ghid bancar pe înțelesul tuturor“;
•Dincă Vasile Mitică – 5 ani tentativă de omor calificat – „Etnia rromă și problemele ei“;
•Marius Grigore Petcu – 6 ani și 8 luni pentru luare de mită – „Consolidarea democrației românești prin aplicarea activă a mișcării sindicale“;
•Tibor Polgar – arestat pentru proxenetism si trafic de minori – „Delicvența Juvenilă“.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
