Un editorial de Cristian Andrei Leonte

Revoluția morală a României

Totul a început într-o marți, pe 17 ianuarie seara, când agenția de presă HotNews a publicat un material prin care anunța, pe surse, că a doua zi de dimineață, în ședință de guvern, vor fi puse pe ordinea de zi două ordonanțe de urgență care urmau să modifice codurile penale și să aprobe grațierea.

Liviu Dragnea, șeful PSD, era în SUA. Klaus Iohannis, președintele României, a participat la ședința de guvern a doua zi, dimineaţa. Ordonanțele nu au mai fost aprobate. În schimb, forțat de apariția intempestivă a președintelui, ministrul Justiției a pus ordonanțele în dezbatere publică. Tot preşedintele României, printr-o mişcare care a stârnit destule controverse, aceea de a participa la protestul din Piaţa Universităţii, a fost acela care a dat, instituţional, semnalul de opoziţie categorică faţă de textul legislativ al guvernului.

Tot într-o marți seara, aproape de miezul nopții, la două săptămâni distanță, în ciuda avizelor negative date de instituțiile judiciare și cu argumentul unui simulacru de dezbatere publică, guvernul Grindeanu a aprobat ordonanța de urgență privind modificarea codurilor penale.

Publicitate electorală

De aici, războiul s-a dus pe toate fronturile și cu orice mijloace, timp de șase zile. Aproape o săptămână în care România a clocotit și și-a găsit locul în toate publicațiile importante ale lumii.

În tabăra susținătorilor ordonanței de urgență au fost guvernul Grindeanu, avându-l pe ministrul Justiției, Florin Iordache, vârf de lance, alianța de guvernare PSD-ALDE și câteva televiziuni și organe de presă care au militat pentru intrarea în vigoare a acestor măsuri.

Grupul celor care au spus „nu“ ordonanțelor s-a polarizat repede în jurul instituțiilor sistemului judiciar: CSM, Parchetul General, DNA, DIICOT, DLAF, Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțe judecătorești, care și-au dat, fără excepție, avizul negativ pe textul ordonanţei de urgenţă.

Solidaritatea sistemului judiciar a coagulat o masă impresionantă de oameni care a mărșăluit, pe străzile României, timp de șase seri. Protestatarii au rezistat în stradă încurajați de îngrijorarea liderilor Uniunii Europene faţă de ordonanță, dar mai ales de scrisoarea comună a ambasadelor Belgiei, Canadei, Franței, Germaniei, Olandei și Statelor Unite ale Americii, prin care aliații internaționali își exprimau vădita nemulțumire referitoare la această ordonanță: „Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la acţiunile Guvernului României din noaptea de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele înregistrate în ultimii zece ani de România în privinţa statului de drept şi în lupta împotriva corupţiei“. În a patra zi de proteste, când Piața Victoriei număra deja peste 150.000 de manifestanți, Departamentul de Stat al SUA a reacționat printr-un mesaj al purtătorului de cuvânt, care a transmis că „Statele Unite sunt adânc preocupate de măsurile recent luate de Guvernul României, care subminează statul de drept şi reduc responsabilitatea pentru infracţiunile financiare şi de corupţie“.

A durat mai puțin de două zile până când Guvernul a luat hotărârea să abroge ordonanța de urgență.

Doar că lucrurile nu se opresc aici. Rezistența guvernului Grindeanu în fața acestui val de nemulțumire a lăsat sechele puţin cunoscute în ultimul sfert de secol al României.

Semnalele nu au întârziat să apară, dacă ne gândim doar la faptul că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a amânat o întâlnire pe care o avea programată cu ministrul de Externe al României, Teodor Meleșcanu. Niciodată nu s-a întâmplat acest lucru în istoria apartenenţei României la NATO, iar acest lucru este cu atât mai important cu cât România este un aliat strategic al Alianţei, situat la frontiera ei răsăriteană şi cu baze militare americane importante pe teritoriul ei. Toate acestea după ce șeful diplomației românești a afirmat, în săptămâna aceasta nebună, că reprezentanții ambasadelor străine în România se informează din presă și nu citesc actele normative stufoase emise de Guvern. Dacă la încercarea de lovitură de stat din 2012 evenimentele au durat în jur de o lună, acum a fost de ajuns doar o săptămână pentru a pune între ghilimele 10 ani de când România a luat, fără doar și poate, drumul Vestului.

Leul s-a depreciat, nu exagerat de mult, însă nici foarte puțin pentru a nu trage un semnal de alarmă.

Însă încăpățânarea cu care reprezentanții guvernului și ai alianței de guvernare s-au întors cu spatele la puterea judecătorească, la solicitările oamenilor din stradă și la apelurile făcute de partenerii internaționali a declanșat revoluția morală în România. PSD, partid de mase, a reușit după doar o lună de guvernare să trezească masele, de această dată împotriva sa.

Vrem să credem sau nu, evenimentele din ultimele săptămâni ne-au demonstrat că trăim într-o democrație aproape consolidată. Spre surprinderea multora, România a demonstrat că are instituții. Am simțit asta. Au reacționat, nu au făcut pași înapoi, au tras semnale de alarmă. Au reușit să solidarizeze sute de mii de români care au ieșit în stradă să protesteze, deși revendicările nu erau unele materiale, care se puteau simți în propriile buzunare. Oamenii nu au ieșit pentru a apăra o persoană, sau pentru a milita pentru un partid politic. Cei peste 500.000 de oameni din stradă, la care s-au adăugat alte milioane de români solidari, s-au unit în jurul unei idei, a unui set de valori. Au mărșăluit în frig, șase zile la rând, pentru că nu sunt de acord cu hoția, pentru că nu mai vor minciună, pentru că își doresc transparență, pentru că susțin o Românie profund democratică și orientată către Occident. Dacă vreți, într-un cuvânt, au militat pentru moralitate.

Este un termen abstract, puțin folosit în cutumele politicii mioritice, la fel cum este prea puțin folosit în toate sistemele țării, însă este un ideal care a reușit să producă cea mai mare mișcare de stradă din România post-decembristă. Fără violență, fără huliganism, oamenii au vibrat la unison pentru această idee.

Asta este marea victorie a societății românești după săptămâna neagră a „ordonanțelor corupției“. Lecția învățată spune cam așa: dincolo de lege, în România trebuie să funcționeze și principiile bunului simț și ale moralității. Doar principiile sănătoase, instituțiile puternice și o clasă politică motivată de opinia publică pot împiedica aceste derapaje.

O clasă politică sănătoasă pe care, din păcate, astăzi nu o avem. Fie că privim la stânga, fie că ne uităm la dreapta spectrului politic, ceva nu miroase bine.

PSD trece, la mai puțin de două luni de la câștigarea alegerilor parlamentare cu un scor record de 46%, printr-un scandal care îl va afecta pe termen mediu și lung. Episodul ordonanțelor de urgență a demonstrat că PSD este incapabil să promoveze politici transparente, să comunice și să nu apeleze la minciună.

În opoziție, găsim un bloc de partide fără lideri, cu lipsă de idei și fără vigoare. Nici PNL, nici USR, nici PMP nu pot fi considerate partide care să ofere soluții alternative, chiar dacă li s-ar pune astăzi pe tavă puterea absolută.

Ce e de făcut?

O demisie a guvernului Grindeanu, pentru început. Este greu de crezut că în această situație Executivul actual poate să guverneze sănătos. Fără credibilitate externă, cu o mare presiune internă și incapabil să comunice cu o parte a electoratului şi a societăţii, pentru guvernul Grindeanu drumul s-a închis și este obligat să își recunoască neputința.

PSD trebuie să continue să guverneze. Social-democrații sunt legitimați de votul din 11 decembrie și trebuie să își ducă la bun sfârșit proiectul de guvernare. Însă cu lideri noi. Liviu Dragnea, în calitatea sa de șef al PSD, și-a pierdut, dacă mai era nevoie, și ultimul dram de credibilitate. Eschivele sale repetate, inconsecvența în a-și asuma deciziile Guvernului, pe care astăzi le susține iar mâine spune că nu le cunoaște, tratarea unor subiecte în mod discreționar, o dată din poziția sa de lider de partid, iar a doua oară din postura sa asumată de șef de facto al Guvernului, nu îl recomandă pentru conducerea celui mai mare partid politic din România. Partidul Social Democrat nu își poate recâștiga încrederea decât prin schimbarea, din mers, a garniturii de lideri.

Nu mai puțin important, subiectul fierbinte al acestor ordonanțe de urgență – Justiția – trebuie pus pe tapet. Toate formulările legislative ambigue și neconstituționale din codurile penale trebuie modificate. Ceea ce Curtea Constituţională a stabilit că trebuie pus în acord cu legea fundamentală trebuie să se întâmple, indiferent de opiniile clasei politice, a opiniei publice sau chiar a reprezentanţilor Justiţiei. Bineînțeles, într-un mod transparent, fără grabă, cu avizele instituțiilor judiciare și dezbătute în Legislativul României. Pentru un stat sănătos pe viitor, toate suspiciunile de abuz făcute de Justiție până acum trebuie, de asemenea, clarificate. Fără patimă, și tranșate clar.

Mai presus de toate, fie că vorbim de puterea judecătorească, de cea executivă sau de cea legislativă, comunicarea și transparența trebuie să treacă la un alt nivel. Strada a cerut asta. Este absolut necesar să se întâmple asta. Dialogul rupt între cele trei puteri ale statului trebuie restabilit pentru că un stat de drept nu poate funcţiona într-o rivalitate între ele sau, mai grav, într-o primordialitate a unei puteri faţă de alta.

Victoria străzii și a instituțiilor din România va fi reală atunci când nu va mai exista nici un dubiu asupra procesului juridic, executiv sau legislativ.

Și nu în ultimul rând, serviciile secrete și limitele competențelor acestora trebuie să fie un subiect separat, bine reglementat. De asemenea, și în acest caz, lucrurile trebuie să o ia de la zero. Asta nu se poate întâmpla fără găsirea vinovaților pentru scandalurile care au vulnerabilizat imaginea serviciilor de informații în ultima perioadă.

În ceea ce privește Revoluția din 89` și episoadele Mineriadelor, România nu a fost capabilă să găsească vinovații și să pornească pe un drum nou, realmente curat. Bineînțeles, dezvoltarea societății nu putea fi împiedicată, însă, la aproape trei decenii de la acele momente, România trăiește încă cu această vină. Societatea o simte. S-a simțit săptămâna aceasta, în stradă.

Acesta trebuie să fie un nou început. Fără aceste schimbări, revoluția morală din România nu își va produce efectele și totul va rămâne doar un nor de fum.