Alina Gorghiu și bărbații opoziției constănțene
Au trecut doar 10 zile de când șefa marelui Partid Național Liberal din România a vizitat Constanța. Sediul PNL din orașul pe care Partidul Social Democrat îl conduce de mai bine de 10 ani a găzduit-o pe Alina Gorghiu, într-o după-amiază de vineri, așezând-o la dreapta copreședintelui PNL Gheorghe Dragomir și la stânga vechiului senator Puiu Hașotti.
Vizita doamnei aflată în fruntea liberalilor nu a fost nicidecum știrea zilei în ziarele constănțene și nici nu a reprezentat un eveniment de luat în seamă pentru mass-media naționale. Oare de ce?
În condițiile în care liderii liberali de la malul mării își încrețesc frunțile pentru a găsi un candidat decent pentru alegerile din anul 2016 pentru Primăria Constanța, vizita șefei principalului partid de opoziție din România nu stârnește nici breaking-news-uri, nici interes și nici măcar un strop de emoție.
O astfel de vizită, ce are loc cu un an înaintea scrutinului electoral pentru alegerile locale, într-un context extrem de fierbinte, condimentat cu intervenții ale Justiției în sfera actualei administrații locale, trebuia să însemne, fără doar și poate, un reper și un imbold pentru liderii locali liberali, ce anunță o luptă crâncenă pentru scaunul de primar al Constanței în 2016.
Acest lucru, de altfel, a fost singurul punct atins de Alina Gorghiu, în vizita ei scurtă la malul mării: Vrem Constanța pentru liberali!
Iar viziunea doamnei asupra viitorului Constanței se oprește aici. Mai mult, Alina Gorghiu a arătat adevăratul interes pentru Primăria Constanța în momentul în care a recunoscut că nu îl cunoaște pe Robert Boroianu, proaspătul liberal ce își anunțase intenția de a candida în 2016, nume vehiculat de peneliști de mai bine de jumătate de an.
Cu siguranță Robert Boroianu nu este foarte cunoscut în rândul lumii politice, el intrând de prea puțină vreme în această sferă, încercând să devină candidatul proaspăt, nepătat, însă, oare liderul Partidului Național Liberal, venit la Constanța simbolic pentru a susține și a legitima organizația locală să preia frâiele orașului de la malul mării, nu ar fi trebuit măcar să cunoască unul dintre potențialii candidați ai partidului pe care îl reprezintă, într-un oraș pe care afirmă că își dorește cu ardoare să îl treacă pentru prima dată după 1989 în palmaresul liberal?
Situația în care se află astăzi PNL la Constanța, taxată de jurnaliștii prezenți în sală, au dezvăluit o Alina Gorghiu nepregătită, neinteresată și gata să… fugă.
Astfel, vizita la Constanța a doamnei din fruntea PNL intră în aceeași notă în care evoluează opoziția liberală la Constanța de aproape un deceniu, lăsând de înțeles, după ieșirea bruscă din sală, că orașul va avea un primar ales în urma înțelegerilor transpartinice și nu a unei lupte politice crâncene, așa cum anunță liberalii de multă vreme.
În ceea ce privește candidații PNL pentru Primăria Constanța, din nou găsim o tânără femeie promovată de bătrânii liberali constănțeni. Europarlamentarul Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor, ce s-a remarcat în scandalul accidentului aviatic din Munții Apuseni, pare a fi pe placul baronilor PNL din Constanța.
Cu un profil de candidat total antagonic cu opțiunile electoratului constănțean, având puține șanse de a câștiga alegeri la Constanța, Ramona Mănescu este aruncată de factorii decidenți din PNL Constanța în luptă.
Care este planul mai marilor liberali constănțeni? Care este jocul pe care silențiosul Gheorghe Dragomir și fostul ministru al Culturii Puiu Hașotti îl abordează pentru câștigarea Primăriei Constanța? Vom vedea în vara anului 2016…
Acum, putem doar observa că într-un municipiu condus de mai bine de 10 ani de Partidul Social Democrat, în care opoziția se bate cu pumnul în piept că stă pe baricade și își dorește preluarea puterii, vizita celui mai reprezentativ om din Partidul Național Liberal a rămas atât fără ecou, cât și fără rezultate, iar anunțarea candidaților pentru Primăria Constanța încă nu stârnește nici o emoție.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: