Shalom, Shimon Peres! Ultimul părinte fondator al Israelului
Shimon Peres, ultimul părinte fondator al Statului Israel, a încetat din viaţă pe un pat de spital din Ramat Gan, lângă Tel Aviv, cu doar câteva zile înaintea Anului Nou evreiesc, Rosh Hashanah. Cu el se sfârşeşte o epocă, de aproape şapte decenii, iar istoria ţării, a regiunii tulburate a Orientului Mijlociu şi a lumii îl poate judeca după faptele sale.
„Visul meu nu a fost să fiu preşedinte. Visul meu a fost să fiu un cioban sau un poet al stelelor” spunea Shimon Peres în primul său discurs ca preşedinte al Israelului, la 15 iulie 2007. Omul era deja o legendă, după o viaţă în care, aşa cum îl caracteriza „Haaretz”, a fost un „etern emigrant”: prin politică, prin război şi pace, prin lume.
Szymon Perski s-a născut la 21 august 1923 într-un oraş modest din Polonia răsăriteană, Vişnieva, astăzi pe teritoriul Republicii Belarus. A plecat în Palestina, împreună cu familia, în 1933, când şi Europa, şi Polonia intraseră deja în oribilul capitol istoric al antisemitismului organic. Legenda stinsă astăzi din viaţă a cunoscut exact istoria de început a Israelului: a locuit în kibbutz, s-a înscris în mişcarea militară de rezistenţă împotriva Mandatului britanic, s-a instruit ca soldat şi spirit civic. Prea tânăr pentru a fi alături de miturile fondatoare ale Israelului- David Ben- Gurion, Menahem Begin, Ariel Sharon, Moshe Dayan, Golda Meir- Shimon Peres a fost tot timpul în mijlocul lor. La 29 noiembrie 1947, când Adunarea Generală a O.N.U. a votat împărţirea Palestinei britanice în două state viitoare şi independente era exact lângă Ben-Gurion când a auzit celebra replică a primului lider al Israelului: „Astăzi îi vedem cum dansează (oamenii care se bucurau pentru independenţa statului evreu modern). Mâine va fi război”.
Mai târziu, Peres îşi va aminti de aceste previziuni şi de mirosul sângelui care a acoperit bucuria istorică a reconstrucţiei Israelului şi va milita pentru reconfigurarea unui alt Orient Mijlociu: un stat evreu puternic, democratic şi liber şi o vecinătate arabă paşnică şi capabilă de progres şi cooperare. „Orientul Mijlociu- spunea mereu Peres- nu trebuie văzut doar ca o regiune a crimelor ci ca un spaţiu al păcii şi al creativităţii umane”. A mers până la capăt Shimon Peres cu acest crez. Chiar împotriva unui curent general din politică, armată şi opinie publică. Şi, alături de „fratele” său (cum îl denumea mereu pe prietenul său cel mai bun, prim- ministrul Ytzhak Rabin), a negociat şi semnat Acordurile de la Oslo, în 1995, care prevedeau viitorul Israelului şi al Palestinei într-o lume paşnică. Premiul Nobel pentru Pace este un preţ meritat şi plătit cu sânge: Rabin a fost asasinat iar Peres s-a obligat moral să ducă mai departe Israelul pe calea negocierilor cu palestinienii.
Din 1949 a început o carieră publică, politică şi civică de o longevitate şi anvergură puţin obişnuite în istoria lumii. Plecat în S.U.A. ca şef al Delegaţiei permanente a Ministerului Apărării pe lângă Departamentul de Stat, şi-a desăvărşit, în paralel, şi studiile: New York University şi, apoi, Administraţia Publică la Harvard. Din 1959 a intrat în Knesset (Parlament), a fost ministru în 12 guverne, prim ministru de două ori (1984- 1986 şi 1995- 1996) şi preşedinte al Israelului (2007- 2014). Shimon Peres nu a fost doar părinte fondator al statului ci şi creatorul formidabilelor programe aerospaţiale şi nucleare israeliene. Constructor al securităţii, modernităţii şi independenţei de astăzi a tuturor cetăţenilor israelieni, evrei şi arabi deopotrivă. Un vizionar care a trecut peste toate emoţiile traumelor istorice: el este creatorul sistemelor de alianţă cu Franţa, Marea Britanie şi Germania.
A trecut prin toată istoria zbuciumată şi controversată a Israelului: a sprijinit, după războiul din 1967, colonizările evreieşti din Cisiordania şi Gaza, l-a admirat şi încurajat pe preşedintele Egiptului, Anwar el- Sadat să facă pace cu Israelul şi a acceptat să se întâlnească cu liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat, pentru a face pace. A fost unul dintre liderii israelieni care nu a folosit niciodată prejudecăţile în lupta pentru independenţă, democraţie şi libertate. Preşedintele Reuven Rivlin spunea zilele acestea că „nu există un capitol al istoriei Israelului pe care să nu îl fi scris şi Peres”. Aşa este. Şi este o istorie deloc liniştită, care l-a costat enorm pe Peres. Chiar şi în viaţa de familie: soţia sa nu a mai acceptat o ultimă responsabilitate politică, aceea de preşedinte al statului, şi a divorţat chiar în zilele inaugurării mandatului. Cu umor, adesea amintea că este primul şef de stat celibatar în reşedinţa de la Ierusalim.
A crezut, şi a afirmat cu tărie, că există valori pe care omenirea trebuie să le ia în calcul de câte ori îşi evaluează şansele viitorului: tinerii, ştiinţa şi democraţia. Toate, la un loc, a spus mereu Peres, nu au frontiere şi dărâmă lumile vechi, obişnuite cu conflictul. Poate de aici se trage şi una dintre principalele concluzii, povestite cu sinceritate şi cu fin umor presei franceze: „când eram premier sau membru al guvernului, rareori mă aproba sau aprecia cineva. Acum, când sunt preşedinte, şi când am în jurul meu doar o mică echipă, am descoperit că bunăvoinţa este mai eficace decât forţa şi utilizarea forţei”.
Ceea ce foarte puţină lume ştie este că Shimon Peres a iubit România cu patimă, aşa cum doar un luptător idealist şi neobosit o poate face. Dacă Papa Ioan Paul al II-lea vorbea despre „Grădina Maicii Domnului”, Peres ne spunea, în august 2010, la Cotroceni, într-un discurs oficial: „Faimosul autor Vladimir Nabokov era colecţionar de fluturi şi a fost odată întrebat când se transformă larva în fluture. Răspunsul lui a fost: atunci când simte o durere în umeri, pentru că încep să-i apară aripile. Cred că asta se întâmplă în România- apar aripile pentru a zbura. Iar asta este dureros, dar şi promiţător în acelaşi timp. Trăim într-o vreme în care trebuie să zburăm, iar România poate avea nişte aripi măreţe”.
Abia astăzi a ieşit Shimon Peres din politică, după 70 de ani. A ales să intre direct în Istorie.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
