Un oraş din Muntenegru, cu 13.000 de locuitori, a atras turişti din 170 de ţări

Budva, Muntenegru (foto: Facebook)
Budva, Muntenegru (foto: Facebook)

Registrul Central al Ministerului Dezvoltării şi Turismului din Muntenegru, citat de agenţia naţională de presă Crnogorska Informativna Agencija (MINA), a anunţat că, până în luna august 2019, oraşul de coastă Budva, cu 13.000 de locuitori, a înregistrat turişti din 170 de state ale lumii, de la începutul acestui an.

În sezonul estival, în Budva au venit şi vizitatori din Papua-Noua Guinee, Mauritius, Cambodgia, Nigeria, Venezuela, Peru, Uruguay, Aruba şi Seychelles. Cei mai mulţi dintre turiştii care înnoptează în Budva provin din Europa (79% din total), din care peste 11% sunt din Germania, iar restul, în ordine, din Rusia, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Ucraina. Din afara Europei, cei mai mulţi ajung din Asia (R.P. Chineză şi Japonia, cu precădere), dar şi din SUA. În vârful sezonului estival, în oraş sunt cazaţi în jur de 60.000 de vizitatori, de aproape cinci ori mai mult decât numărul locuitorilor stabili.

Pe primele şapte luni ale anului 2019, pe cele două aeroporturi civile ale ţării, din Podgorica (capitala) şi Tivat, au aterizat 1,6 milioane pasageri, cel mai mare număr din istoria ţării, independentă din 2006. Nu este de mirare că, în faţa acestei avalanşe de turişti străini înregistraţi în acest an, secretarul de stat al Ministerului de Finanţe al republicii, Nemanja Katnić, a declarat mass-media muntenegrene că veniturile bugetare pe primele şapte luni ale anului sunt mai mari cu aproape 1 miliard de euro faţă de estimări, şi cu 8% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2018.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Muntenegru este o fostă republică iugoslavă, independentă din 2006, cu 620.000 de locuitori, un litoral de 300 de kilometri şi care, în 2018, a înregistrat aproape 1 milion de turişti străini, aproape de două ori mai mult decât numărul locuitorilor ţării. Aproape 25% din Produsul Intern Brut al ţării este realizat din turism, într-o ţară în care serviciile însumează mai bine de 70% din structura economică.

Datoria publică a Muntenegrului se apropie de 80% din Produsul Intern Brut, mare parte legată de împrumuturile la băncile chinezeşti, cu care va fi construită o autostradă care va lega frontiera cu Serbia de litoralul Adriaticii. Din 2017, Muntenegru este membră a NATO şi, pentru 2025, este preconizată aderarea la Uniunea Europeană.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: