La mijlocul lunii aprilie, R.P. Chineză a mai făcut un pas în extinderea autorităţii asupra celor aproape 80 de insule, stânci şi recife din Marea Chinei de Sud. Ministerul Afacerilor Civile a anunţat că, la Beijing, Consiliul de Stat al R.P. Chineze a adoptat o decizie privind înfiinţarea a două districte administrative, care vor avea reşedinţa în oraşul denumit de chinezi Sansha.
Cele două districte înfiinţate de R.P. Chineză poartă denumirea de Xisha şi Nansha. Pe hărţi, ele sunt cunoscute drept arhipelagurile Paracel şi, respectiv, Spratly. Alte 5 state revendică aceste teritorii: Vietnam, Republica China (Taiwan), Filipine, Malaysia şi Brunei.
Nu de insule paradisiace are nevoie regimul comunist de la Beijing: de aproape 3 ani în insulele Paracel marina militară a R.P. Chineze a montat sisteme de rachete sol-aer (pe insula Woody, cea mai mare din arhipelag), în efortul de a deveni, până în 2050, puterea dominantă a Asiei, aşa cum cer documentele Partidului Comunist Chinez.
Aproape sigur cele două arhipelaguri pot deveni ceea ce s-a denumit deja “butoiul cu pulbere al Asiei”. Iar un conflict militar între cele două ţări comuniste ale Asiei, China şi Vietnam, este tot mai aproape.
R.P. Chineză a decis la ONU că arhipelagurile Spratly şi Paracel sunt “teritorii interne”
La 17 aprilie, Beijingul, care are statut de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, a înaintat Adunării Generale a organizaţiei un document oficial în care comunitatea internaţională este informată că s-au înfiinţat două unităţi administrative în arhipelagurile revendicate de toate statele riverane Mării Chinei de Sud: Republica China (Taiwan), Vietnam, Filipine, Malaysia şi Brunei. “Înfiinţarea de districte administrative noi pe teritoriul R.P. Chineze este parte a legislaţiei interne normale” a declarat, în aceeaşi zi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Geng Shuang. “China – a continuat el – se opune oricăror atacuri verbale care pun în discuţie suveranitatea, drepturile şi interesele ei în Marea Chinei de Sud”.
Arhipelagul Spratly (chineză: Xisha, vietnameză: Truong Sa) reprezintă aproximativ 750 de recife, stânci şi insuliţe, însumând 5 kilometri pătraţi. Cea mai mare insulă a arhipelagului este Itu Aba, cu o lungime de 1,4 km şi o lăţime de 0,4 km. În secolul al XVI-lea arhipelagul a intrat în stăpânirea Portugaliei, apoi, în secolul al XVII-lea, sub dominaţia Spaniei, care le-a integrat Filipinelor. În 1791 în arhipelag ajunge căpitanul Henry Spratly iar Marea Britanie îşi stabileşte protectoratul asupra lor până la sfârşitul secolului al XIX-lea, când sunt integrate administraţiei coloniale franceze din Indochina (unde se afla şi Vietnam). În Al Doilea Război Mondial, arhipelagul este ocupat de Japonia iar la 26 octombrie 1956 a devenit parte administrativă a Vietnamului de Sud. În 1978-1979, R.P. Chineză, Filipine şi Malaysia ocupă insule din arhipelag iar în 1992 R.P. Chineză le declară parte componentă a statului. În 2012, Vietnamul adoptă o lege potrivit căreia arhipelagul este parte a teritoriului naţional. În 2016, la cererea Filipinelor, Curtea Permanentă de Arbitraj respinge solicitările R.P. Chineze asupra arhipelagului, bazate pe „drepturi istorice”. În ianuarie 2020, arhipelagul este proclamat district administrativ al R.P. Chineze.
Documentul oficial chinez înaintat ONU susţine că, în 1958, R.D. Vietnam, partea comunistă a Vietnamului la acel moment, prin vocea prim-ministrului Pham Van Dong, o figură legendară a regimului totalitar de la Hanoi, ar fi recunoscut drepturile istorice chineze asupra celor două arhipelaguri. La vremea aceea, Vietnamul era împărţit în două state. Republica Vietnam (Vietnamul de Sud) a stăpânit administrativ arhipelagurile Paracel şi Spratly până la ocuparea acestora de către chinezi, în 1974. Vietnamul comunist, la care face apel nota chineză adresată ONU, era în război cu Vietnamul de Sud şi nu avea motive să susţină suveranitatea acestuia asupra vreunui teritoriu.
Încă din 2012 R.P. Chineză a înfiinţat pe insula Woody, din arhipelagul Paracel, un oraş pe care l-a botezat Sansha şi care ar avea menirea de a fi centru administrativ al tuturor insulelor chineze din Marea Chinei de Sud. Ca şi cum nu ar fi fost destul, de aproape trei ani regimul de la Beijing construieşte şi insule artificiale, menite să susţină marina militară în efortul de patrulare a importantelor căi de comunicaţii regionale.
Vietnam revendică Spratly şi Paracel cu ajutorul istoricilor şi al hărţilor
Imediat după predarea documentului oficial chinez către ONU, Vietnamul a reacţionat extrem de vocal şi virulent, cerând aplicarea întru totul a legislaţiei internaţionale şi oprirea expansiunii R.P. Chineze în teritorii care nu îi aparţin. În acest conflict diplomatic, Vietnamul dispune de doi aliaţi strategici de primă importanţă: SUA şi Australia, ambii cu interese fundamentale în regiune.
La 19 aprilie, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Hanoi, Le Thi Thu Hang, a anunţat că acţiunile R.P. Chineze “vor complica situaţia în Marea de Est” (aşa cum denumesc oficial vietnamezii Marea Chinei de Sud). Vietnamul, spune declaraţia preluată şi de media chineze, între care şi importantul cotidian de limbă engleză “South China Morning Post”, la 20 aprilie, “cere Chinei să îi respecte suveranitatea şi să nu mai repete astfel de acţiuni în viitor”.
Arhipelagul Paracel (chineză: Nansha, vietnameză: Hoang Sa) reprezintă aproximativ 30 de insule cu o suprafaţă de aproape 15.000 de kilometri pătraţi. Descoperit de portughezi în secolul al XVI-lea, arhipelagul este în stăpânire administrativă vietnameză deja în 1816 şi, apoi, al Indochinei franceze (cu Vietnam), de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la Al Doilea Război Mondial. Ocupat de Japonia între 1938 şi 1945, arhipelagul Paracel devine regiune administrativă a Vietnamului de Sud la 22 octombrie 1956 până în 19 ianuarie 1974, când este ocupat de R.P. Chineză, care îl proclamă drept parte a statului în 1992. În 2012, Adunarea Naţională a Vietnamului a adoptat legea care prevede că arhipelagul Paracel este parte a teritoriului naţional. În ianuarie 2020, R.P. Chineză a stabilit că arhipelagul este district administrativ.
„Revendicările chineze contravin dispoziţiilor Convenţiei ONU privind dreptul maritim, document adoptat în 1982”, a declarat un alt oficial al diplomaţiei vietnameze, Ngo Toan Thang, la 23 aprilie, preluat de agenţia naţională de presă de la Hanoi, VNA. El a mai anunţat că Vietnamul a difuzat la ONU o notă în care se resping „alegaţiile” chineze şi „punctul de vedere nejustificat” al Chinei comuniste în ceea ce priveşte arhipelagurile.
Nota vietnameză adresată ONU, ca şi argumentele utilizate de Hanoi în dialogul cu comunitatea internaţonală, se referă la istorie şi fapte istorice.
Acestea sunt completate şi de o serie importantă de hărţi, alcătuite în secolele XVII-XIX, şi care, toate, ar demonstra autoritatea vietnameză asupra insulelor. Un important portal de ştiri de la Hanoi, „Tho’I Dai”, scria la 21 aprilie că aceste documente sunt „acceptate” ca valabile de întreaga lume, mai puţin ce către chinezi. În plus, ca să dea şi mai multă greutate protestului diplomatic, regimul vietnamez a apelat şi la argumentele ideologice, atacând Beijingul de pe frontul doctrinei comuniste. Comitetul Popular al Regiunii Hoang Sa (denumirea vietnameză a arhipelagului Paracel), aflat sub conducerea Partidului Comunist Vietnamez, a condamnat „ferm”, la 20 aprilie, înfiinţarea unităţilor administrative chineze în Paracel şi Spratly.
Imediat după primirea notei oficiale a R.P. Chineze de către Adunarea Generală a ONU, Australia şi-a manifestat „preocuparea” faţă de „activităţile” Beijingului în Marea Chinei de Est, inclusiv faţă de înfiinţarea celor două „districte administrative” în arhipelaguri. Ministrul de Externe de la Canberra, Marise Payne, a declarat cotidianului „The Sydney Morning Herald” la 23 aprilie, preluată de toată media de stat vietnameze, că Australia nu îşi doreşte „extinderea” Chinei în teritorii aflate în dispută. Anterior, la 6 aprilie, Departamentul de Stat al SUA cerea R.P. Chineze să rămână „preocupată” mai degrabă de eforturile comunităţii internaţionale în vederea combaterii pandemiei coronavirus şi susţinea că „solicitările” teritoriale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud sunt „nelegale”.
Vietnam, SUA şi Australia şi-au conjugat eforturile împotriva expansiunii R.P. Chineze în arhipelagurile Spratly şi Paracel utilizând şi o decizie a Curţii Permanente de Arbitraj din 12 iulie 2016. Instanţa, solicitată de Filipine în 2013, a stabilit că nu există dovezi că R.P. Chineză a exercitat un „control istoric” asupra apelor şi resurselor şi că „nu există baze legale pentru drepturi istorice” ale R.P. Chineze asupra celor două arhipelaguri.
Ale cui sunt arhipelagurile acum?
La 25 februarie 1992, arhipelagurile Paracel şi Spratly au fost declarate teritorii administrative oficiale ale R.P. Chineze. Insulele Spratly au fost ocupate, pe rând, după prăbuşirea regimului politic din Vietnamul de Sud (30 aprilie 1975), de R.P. Chineză (în 1978 a luat în stăpânire 6 atoli), Filipine (în 1978) şi Malaysia (care în 1979 a ocupat reciful Swallow Reef, acum Terumbu Layang).
Stăpânite de Vietnamul de Sud până în 1975, dar repudiate de Vietnamul comunist la început, cele două arhipelaguri sunt astăzi elemente centrale ale geopoliticii R.P. Chineze în acţiunea de gestionare a puterii în Asia de Sud-Est, continentală şi maritimă. Şi este vorba, aici, despre comerţul internaţional şi căile cele mai importante din lume, despre pescuit, despre importante rezerve de petrol şi gaze bănuite a ascunde în apele teritoriale ale insulelor. Desigur, şi de potenţa R.P. Chineze ca putere mondială.
Când, la 17 ianuarie 2020, conducerea de partid şi de stat din Vietnam îl felicita pe preşedintele R.P. Chineze, Xi Jinping, la aniversarea a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Hanoi şi Beijing, lumea respira uşurată că raporturile, extrem de reci şi neprietenoase dintre cele două state comuniste, erau pe cale să se mai calmeze. Agenţia vietnameză de presă VNA relata, atunci, ce cuvinte frumoase a scris Nguyen Phu Trong, secretarul general al Partidului Comunist Vietnamez şi preşedintele Republicii Socialiste Vietnam, către Xi Jinping şi liderii chinezi. Ca dovadă de bunăvoinţă, cele două state îşi deschideau şi frontierele, tot în acele zile, în ciuda restricţiilor pandemiei coronavirus. Un cadou reprezentând sute de tone de creveţi roşii pleca din Vietnam spre China vecină.
Nici scrisoarea de dragoste expediată din Hanoi spre Beijing, şi nici creveţii roşii vietnamezi nu au oprit zgomotul asurzitor al războiului diplomatic dintre Vietnam şi R.P. Chineză. Câţi paşi mai sunt până la războiul adevărat? Probabil nu atât de mulţi şi numărul lor ţine doar de întrebarea mondială: cine a răspândit Covid-19?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
