Campania de strângere de semnături pentru inițiativa de modificare a Constituției “Fără Penali în funcții publice”, susținută de USR, a fost lansată oficial. Într-o perioadă de șase luni, inițiativa trebuie să strângă 500.000 de semnături valabile, din cel puțin 21 de județe din țară, astfel încât articolul nr. 97 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conținut: “Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.
Membrii USR Tulcea, alături de voluntari implicați din tot județul, vor fi în stradă pentru a strânge semnături, începând cu data de 31 martie. De asemenea, tot sâmbătă se va deschide, oficial, la ora 11.00, cortul special amplasat pentru această campanie în Piața Civică, din municipiul Tulcea, care va rămâne în această locație cel puțin trei luni de zile. Formularele de semnături pot fi descărcate de toți cei care vor să susțină inițiativa și de pe site-ul https://farapenaliinfunctiipublice.ro/.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: