La sfârşitul lunii octombrie, agenţia naţională uzbekă de presă UzA anunţa că în 2020 şi 2021 în capitala ţării, Taşkent, se vor deschide primele 7 magazine ale retailerului comercial Carrefour, prima mare companie de acest fel care a intrat pe piaţa statului din Asia Centrală. Valoarea produselor vândute în aceste magazine este estimată a atinge 5 miliarde de dolari în 2023.
Tot atunci, cel mai mare hotel din ţară, „Uzbekistan”, aflat în centrul capitalei Taşkent, a fost scos la vânzare, prin acţiuni, în efortul guvernului de a spori numărul de stele acordat (acum sunt patru) şi eficienţa financiară. Şi, în plus, în noiembrie a început Festivalul Modei, un eveniment care, cu numai câţiva ani înainte, părea imposibil de realizat într-o ţară atât de opacă, săracă şi izolată.
Este vremea să mergem în Uzbekistan?
Reformele uzbece alungă stafia comunismului sovietic?
Uzbekistan este un stat din Asia Centrală, cu o populaţie de aproape 34 milioane locuitori, care până în 1991 a făcut parte din URSS. La moartea liderului suprem al statului, preşedintele Islam Karimov, în septembrie 2016, ţara era una dintre cele mai înapoiate din Asia, cu o economie care funcţiona după principii sovietice, lipsită de legături externe importante şi cu o populaţie care, în bună măsură, alesese să completeze forţa de muncă din Federaţia Rusă şi Kazahstan.
Desigur, nici astăzi Uzbekistanul nu este o democraţie dar, spre deosebire de perioada îngheţată a primelor decenii de independenţă, rapoartele organizaţiilor şi instituţiilor de monitorizare a libertăţilor cetăţeneşti relatează evoluţii, chiar dacă încă lente.
Resursele statului sunt imense: aur, minereuri, petrol, gaze. Infrastructura deficitară, corupţia endemică a clasei politice şi administraţiei locale, lipsa de eficienţă în planurile economice şi financiare au făcut ca, vreme de aproape trei decenii ţara să se scufunde în sărăcie, autoritarism şi izolare.
Când actualul preşedinte, Şavkat Mirzioiev, a preluat conducerea statului, în decembrie 2016, a fost anunţat şi un amplu proces de reforme economice, financiare şi sociale în care, însă, prea puţini au investit încredere. După ce a fost 17 ani prim-ministru în timpul regimului autoritar al preşedintelui Islam Karimov, şansele ca ţara să cunoască prefaceri sub noul şef al statului păreau minime.
Deschiderea economiei a fost urmată de decizia şefului statului de a elibera deţinuţii politici, de a elimina munca forţată pe plantaţiile de bumbac pentru contestatarii regimului şi de a elimina în teorie poliţia politică.
Cu abia 2100 dolari Produs Brut pe locuitor astăzi, Uzbekistanul se află la o pătrime din nivelul Kazahstanului vecin.
În 2019, ţara central asiatică are una dintre cele mai rapide creşteri economice din blocul Comunităţii Statelor Independente, care reuneşte foste membre ale URSS. Reformele impuse de preşedintele Şavkat Mirzioiev se referă la liberalizarea cursului de schimb, a schimburilor comerciale (în special cu R.P. Chineză, Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană), precum şi scăderea consistentă a taxelor, impozitelor şi a nivelului birocraţiei administraţiei de stat. Unele restricţii au rămas: recent, şeful statului a semnat un decret prin care persoanele fizice pot scoate din ţară doar o sumă maximă de 100 milioane sumi, echivalentul a 10.600 dolari. Dar altele, precum libertatea presei, de pildă, au fost anulate în bună măsură.
În momentul de faţă, 72% din populaţia Uzbekistanului are sub 40 de ani şi o calificare medie şi superioară pentru piaţa muncii, ceea ce constituie un potenţial enorm pentru Asia Centrală. Resursele imense ale subsolului şi poziţia geografică, pe drumurile comerciale instituite de Beijing, prin „O Centură, Un Drum”, spre Europa şi Sudul Asiei pot transforma ţara într-una dintre cele mai de succes poveşti ale Asiei Centrale.
Un studiu al Băncii Mondiale, dat publicităţii în octombrie 2019, relevă că Uzbekistanul a ajuns pe locul 69, într-un clasament care cuprinde 190 de state, în ceea ce priveşte libertatea mediului de afaceri. Scorul obţinut este de 69,9 din 100 de puncte posibile, după ce în 2018 se afla pe locul 76.
Previziunea Băncii Mondiale este că în câţiva ani, păstrându-se ritmul reformelor, Uzbekistanul va intra în rândul primelor 20 de economii ale lumii.
China, Rusia şi SUA sunt deja în Uzbekistan
Nu puţini sunt uzbecii care sunt de acord că, dacă ţara lor nu ar fi fost cucerită de Imperiul rus în secolul al XIX-lea, ea ar fi fost astăzi un fel de Afganistan. Modernizarea după tipologia socială şi instituţională rusă, apoi sovietică, poate că a salvat Uzbekistanul din anarhia tipică Afganistanului dar, pe de altă parte, nu i-a adus până acum nici democraţie, nici libertate şi nici deschidere faţă de lume.
De aproape un deceniu, Uzbekistanul este la răscrucea intereselor geopolitice a trei mari puteri, care se întrec în a decide la Taşkent: Federaţia Rusă, R.P. Chineză şi S.U.A.
Mai bine de 60 de proiecte majore de infrastructură dezvoltă R.P. Chineză în Uzbekistan, în cadrul proiectului geopolitic „O Centură, Un Drum”, lansat de preşedintele Xi Jinping. Agenţia naţională chineză de presă China Nouă (Xinhua) anunţa că în prima jumătate a anului 2019 au fost investiţi în Uzbekistan aproximativ 5,6 miliarde dolari.
Chinezii au cumpărat tot ce a fost de vânzare, între care compania naţională aeriană Uzbekistan Airways, hidrocentrale, companii industriale (în special din industria chimică), terenuri agricole, mine. Transportul feroviar uzbek va fi modernizat în totalitate de companii chineze de infrastructură iar ţara va fi înzestrată şi cu autostrăzi care vor face legătura cu principalele noduri de transport din Asia Centrală, pentru transportul rapid al mărfurilor chinezeşti. Concernul Huawei a anunţat că până în 2023 va trece în totalitate teritoriul statului uzbek la tehnologia 5G, devenind principalul operator de telecomunicaţii al ţării.
Între cele mai ambiţioase proiecte chineze este deschiderea, în regiunea economică liberă Kokand, a unei uzine de construcţii de automobile electrice. Un astfel de autovehicul uzbek, pentru piaţa internă şi pentru export, este proiectat la un preţ mediu extrem de redus în comparaţie cu valorile practicate pe celelalte pieţe ale lumii.
De altfel, la prima întâlnire dintre preşedinţii Şavkat Mirzioiev şi Xi Jinping, din mai 2017, China a promis investiţii de peste 23 miliarde dolari în Uzbekistan în următorii ani.
Promisiunea chineză a fost completată de interesul manifest al Federaţiei Ruse pentru fosta parte componentă a URSS. În octombrie 2018, preşedintele Putin a anunţat omologului său uzbek că Moscova intenţionează să investească 27 miliarde dolari. Între ei, aproape 11 miliarde dolari reprezintă contribuţia companiei ruse Rosatom privind construirea unei centrale nucleare gigantice, care urmează să asigure între 20 şi 25% din consumul total de energie al Uzbekistanului. Rusia este interesată, şi ea, de modernizarea infrastructurii rutiere şi feroviare şi de capacităţile de prelucrare şi distribuţie ale petrolului şi gazului. Metroul din Taşkent a primit, în octombrie 2019, o ultimă livrare de transport modern: cinci garnituri noi de metrou, ale firmei ruseşti Metrovagonmaş JSC. Iar evidenţa că toţi uzbecii utilizează încă, în conversaţiile uzuale, limba rusă, lasă Moscovei încrederea că va reuşi să oprească avansul chinez al noului „Drum al Mătăsii”, botezat de preşedintele Xi Jinping „Un Drum, O Centură”.
Prezenţă activă în Uzbekistan au anunţat, de la învestirea preşedintelui Şavkat Mirzioiev, şi SUA. Recent, în toamna anului 2019, Departamentul de Stat al Trezoreriei de la Washington a demarat un amplu proiect de reformă a finanţelor uzbece, de consultanţă în domeniu şi de sprijinire a investiţiilor străine pe piaţa financiară de la Taşkent. SUA presează Uzbekistanul pentru deschiderea comercială, pentru liberalizarea schimburilor financiare dar şi pentru importante reforme politice şi sociale. Practic, deşi banii chinezeşti şi ruseşti urcă economia Uzbekistanului în clasamentul mondial, proiectul este unul angajat de experţi americani. O situaţie care nu este tocmai o inovaţie, Kazahstanul vecin devenind o forţă economică tot printr-o colaborare cu cele trei puteri mondiale.
Când, în luna mai 2018, preşedintele Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe omologul său uzbek Şavkat Mirzioiev, cei doi au utilizat în conferinţa comună de presă, de mai multe ori, termenul de „întâlnire istorică”. Ca o parafare, a fost bătută palma şi pentru 20 de acorduri comerciale în valoare de aproape 5 miliarde dolari. Atunci, mass-media a observat că preşedintele Donald Trump nu a făcut nicio remarcă publică referitoare la situaţia drepturilor omunui în Uzbekistan.
Cele două puteri vecine, R.P. Chineză şi Federaţia Rusă îşi împart egal, cu aproximativ 19% fiecare, volumul comerţului extern uzbek. Valoarea este încă modestă faţă de potenţial: exporturile de la Taşkent au însumat în 2018 aproape 8,5 miliarde dolari iar importurile s-au ridicat la 11 miliarde dolari.
Viitorul sună zgomotos de bine pentru locuitorii Uzbekistanului şi pentru liderul de la Taşkent. O ţară încremenită şi prăfuită anunţă că îşi doreşte să intre în clubul select al economiilor mondiale dominante. Pentru viitorul imediat, problema nu mai este aceea a deschiderii economice şi politice, şi a creşterii impetuoase, ci a găsirii unei soluţii geopolitice din care, la Taşkent, să nu devină predominante nici interesele chineze şi nici cele ruse. Este dificil de trăit între Beijing, Moscova şi Washington?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
