Interviu cu Emanuel Plopeanu, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius“, Constanţa
„Din perspectiva calităţii elevului de liceu, examenul de bacalaureat din anul 2011, ca şi cel de anul acesta, a jucat un important rol reglatoriu, punând capăt, sper eu, perioadelor în care absolvirea se făcea cu procentaje apropiate de maxim“
I.: Calitatea studenţilor scade sau creşte, de la an la an?
E.P.: Sunt două aspecte aici: calitatea absolvenţilor care intră într-un program universitar şi cea a absolvenţilor programului respectiv. Sunt, încă, multe aspecte care rămân a fi îndreptate, astfel încât calitatea absolvenţilor de liceu să fie mai bună decât în ultimii ani şi aceştia să dobândească achiziţii temeinice. Nu este normal ca, (dând un exemplu), proaspeţi absolvenţi de clasa a XII-a şi studenţi în primul an să nu aibă nici cele mai vagi noţiuni din istoria românilor în secolul XX, disciplină ce se urmează în utlimul an de liceu.
I.: Ce părere aveţi despre dorinţa tinerilor de a colecta cât mai multe diplome şi de a absolvi o facultate doar „ca să fie făcută“?
E.P.: Dorinţa de a obţine o diplomă în plus nu este condamnabilă, în sine. Desigur, este de preferat ca un tânăr să ştie de la început ce calificare doreşte să obţină, dar este de înţeles că pot exista oscilaţii în ceea ce priveşte alegerea. Totuşi, deţinerea unei diplome nu asigură, în cadrul unei societăţi concurenţiale, o carieră astfel încât, cu siguranţă, vor rămâne mulţi tineri cu diplomă dar fără a urma calificarea obţinută.
I.: Care este opinia dumneavoastră în ce priveşte existenţa universităţilor private, care scot studenţi „pe bandă rulantă“. Deteriorează acestea calitatea absolvenţilor?
E.P.: Învăţământul privat trebuie să reprezinte o alternativă şi o sursă de competitivate pe piaţa educaţională. Concurenţa trebuie să fie însă loială, în baza aceloraşi reguli, cu aceleaşi limitări în ceea ce priveşte numărul de studenţi şi respectarea standardelor de calitate (cerinţe care sunt permanent urmărite în cadrul învăţământului de stat). Mă îndoiesc că sumedenia de universităţi private, care populează oraşele din România, indiferent de mărimea acestora, se înscriu în aceste condiţii. Dacă ele ar fi respectate, nu ar fi nicio ameninţare în existenţa universităţilor private.
I.: Cum am putea să diminuăm dezechilibrul dintre numărul mare de absolvenţi şi numărul mic de locuri de muncă, destinate acestora?
E.P.: Din nou mă simt obligat să corectez un mit. Într-o societate normală dezechilibrul menţionat este absolut natural. Niciodată nu pot exista suficiente locuri de muncă pentru totalitatea numărului de absolvenţi. Intervine factorul competenţă, cel care ar trebui să asigure accesul celor care o dovedesc pe piaţa muncii, în defavoarea celor care nu o pot demonstra. De asemenea, nu există nicio condiţie obligatorie, nicăieri în lumea civilizată, ca absolvenţii unui program de studiu să profeseze exclusiv în acelaşi domeniu. Experienţa acumulată poate furniza o competenţă flexibilă, capabilă să facă faţă unor solicitări diverse.
I.: Ce mesaj transmiteţi absolvenţilor de liceu care vor să urmeze cursurile unei facultăţi, doar pentru că „aşa trebuie“?
E.P.: Că trebuie să urmeze acel program de studiu de care ei se simt ataşaţi intelectual, nu neapărat acel program care, la prima vedere, promite prosperitate şi împlinire profesională. Şi încă ceva: pot exista oportunităţi, în ultimul sens, şi fără a fi urmat un program de licenţă.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
