Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a publicat pe Facebook un mesaj în ziua în care IPS Teodosie voia să strângă preoții în stradă pentru susținerea unei Mitropolii a Tomisului.
“Biserica nu e o sectă formată din extremiști și ultrarigoriști, nu e batalion disciplinar”, a scris Bănescu pe rețeaua de socializare, sâmbătă seara, într-o continuare a disputei de la distanță pe care o are cu Arhiepiscopul Tomisului.
“În comunitatea Bisericii, adevăratele sfaturi duhovnicești se oferă personalizat în Taina Spovedaniei, nu în public, nu la grămadă și microfon. Pentru că în miezul creștinismului stă persoana unică și liberă, nu masa mustrată, manipulată sau incitată. Clericii nu sunt gardienii unei închisori de maximă siguranță, conduși de generali sumbri ai unui Satrap ceresc care ne spionează obsesiv fiecare mișcare și ne sancționează sadic fiecare greșeală”, mai afirmă Bănescu.
Reamintim că preoții constănțeni au fost convocați sâmbătă, la 15:30, în Piața Ovidiu, pentru a susține ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie și, implicit, pe ÎPS Teodosie la rang de mitropolit, așa cum acesta a cerut în nenumărate rânduri, conform surselor Info Sud-Est.
Vineri seara, arhiepiscopia Tomisului a publicat, aproape de miezul nopții, un comunicat pe Facebook prin care a vorbit despre ”dragostea pentru pace” și ”renunțarea la întrunirea planificată”.
Anterior, preoții au fost chemați la ordinul arhiepiscopului, prin protopopi și consilieri, prin mesaje directe, verbale, fără să existe mesaje scrise. Convocarea are loc a doua zi după anunțul că Teodosie va fi judecat de Sfântul Sinod pentru răzvrătire, lipsă de disciplină și presiune publică, tocmai din acest motiv: al faptului că cere cu insistență ca Arhiepiscopia Tomisului să devină mitropolie.
Disputa dintre Arhiepiscopul Tomisului și purtătorul de cuvânt al BOR a escaladat în ultima perioadă, pe fondul dosarului penal deschis de DNA pe numele lui Teodosie. Irina Luminința Stanciu, avocata arhiepiscopului Teodosie a anunțat că îl va da în judecată pe Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. Ea îl acuză pe acesta că nu a respectat principiul de prezumție al nevinovăției în privința arhiepiscopului, care este anchetat penal de DNA.
“Vasile Bănescu încalcă grav legea penală, în sensul că încalcă principiul prezumției de nevinovăție (…) domnul Vasile Bănescu folosește această ocazie pentru o răzbunare personală, fiind de notorietate conflictul deschis pe care îl are cu ÎPS Teodosie”, a afirmat avocata într-un video distribuit pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.
Mesajul integral al lui Vasile Bănescu de sâmbătă:
Biserica nu e o sectă formată din extremiști și ultrarigoriști.
Nu a fost niciodată.
Virtutea stă în echilibru, nobilă moderație, discreție. Nu în exces. Biserica este comunitatea hristocentrică de credință, speranță și dragoste prezente în fiecare dintre membrii ei în grade diferite.
Ceea ce ne face pe toți cei din această extinsă familie spirituală să mergem înainte pe Cale tot în mod diferit, nu identic, nu în același ritm cadențat.
Nu suntem trupa de asalt, ci „turma” simbolică a Marelui Păstor.
Unii, ceva mai atletici spiritual, pot alerga, alții merg alert, dar mai și cad, alții doar la pas, căzând și ei, alții înaintează încet, șchiopătând, alții abia se urnesc.
Toți, creștini fiind, știu însă în Cine cred și nu tânjesc să fie bruscați, ocărâți sau blamați pentru că se mișcă pe Cale diferit sau o mai rătăcesc.
Hristos nu ne grăbește, nu ne silește, nu ne dă în cap cu interdicțiile formalismului și ritualismului sterp.
Ne așteaptă exact ca un părinte surâzător care își cheamă cu brațele deschise copilașul spre el, sperând că acesta chiar se va ridica și va face primii săi pași. Copilaș care va deveni, probabil, un „fiu risipitor”. Un Tată îl va aștepta și pe el.
Biserica nu e batalion disciplinar, nu e o cazarmă prin care suntem fugăriți, muștruluiți, somați sau pedepsiți pentru a împlini orbește toanele cazone și razna la realitate ale cuiva.
În logica creștină, toți suntem slujitori ai celorlalți, deci fideli cuvintelor: „Cine vrea să fie între voi primul, să fie slujitorul vostru”. Întâietatea reală în creștinism este de natură morală. Forma cheamă mereu conținutul, așa cum treapta cheamă înălțarea în ea prin smerenie, nu prin autoritarism lipsit de autoritate.
În comunitatea Bisericii, adevăratele sfaturi duhovnicești se oferă personalizat în Taina Spovedaniei, nu în public, nu la grămadă și microfon. Pentru că în miezul creștinismului stă persoana unică și liberă, nu masa mustrată, manipulată sau incitată.
Clericii nu sunt gardienii unei închisori de maximă siguranță, conduși de generali sumbri ai unui Satrap ceresc care ne spionează obsesiv fiecare mișcare și ne sancționează sadic fiecare greșeală.
Exact această mincinoasă, absurdă viziune inspirată de diavol a dus de râpă, într-o mare parte a lumii, creștinătatea. Nu și creștinismul însuși, desigur.
Biserica este spațiul concret și mistic, fizic și metafizic, al ordinii vitale pentru om.
În primul rând al ordinii sacre și morale în care ne străduim tăcut, după puterile fiecăruia sporite prin har, să ne integrăm. Ghidați mistagogic prin Sfintele Taine. Nu pentru a ne afla pios în treabă duminical sau de sărbători, ci pentru a ne fi adânc bine, pentru a ne obloji și vindeca rănile, pentru a respira și funcționa spiritual normal, pentru a nu eșua moral și a ne distruge existențial prin proliferarea haosului în viața noastră.
„Domnul nostru este cel al rânduielii”, al sensului așezat în toate, nu al neorânduielii, al tulburării, răzvrătirii și iarmarocului grotesc instalat smintitor chiar în Biserica întemeiată de El.
Străduința, lupta cu trufia și cu iluzia perfidă că am fi suficient de curați și de buni, ridicarea după cădere cu lacrimile pocăinței în ochi, reînnoirea încrederii și a nădejdii, deschiderea minții și a inimii zdrobite spre mila și autoritatea nesfârșite ale lui Dumnezeu care nu se lasă însă trombonit cu promisiuni deșarte și batjocorit la nesfârșit prin sfidare, acestea sunt lucruri care ne salvează.
Nu mimarea lor publică, nu fariseismul, egolatria și vânturarea unor formule cărora nu le poți împrumuta personal niciun conținut. „Aramă sunătoare…”
Străduința sinceră, ordinea, smerenia, bunăvoința. Bunătatea. Ele se învață pe Cale.
Omul real credincios e omul liber prin excelență. Senin, destins, discret și blând. Liber de lucifericul orgoliu, de încruntare și răzbunare, de tot ce îl ține captivul ridicol al poftei de bogăție, putere și mărire de sine. Deșertăciune sunt toate.
Abia el, omul credincios, nu superstițios, înțelege ce este libertatea din miezul creștinismului. Aceea în care, conștient de vicierea voii sale, de mizeria și de fragilitatea sa, rostește:
„Facă-se voia Ta!”
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
