-A mai rămas doar un an până la alegerile prezidențiale. În contextul actualului război politic, imprevizibil și, probabil, mai dur ca oricând, e aproape imposibil pentru orice analist politic să previzioneze cine va fi candidatul care va deveni președinte în anul 2014.
-Se vehiculează numele lui Victor Ponta, Elena Udrea, Mihai Răzvan Ungureanu, Sorin Oprescu și, evident, Crin Antonescu, care nu pierde nici o ocazie, atunci când este în fața camerelor de luat vederi, să ne asigure că este viitorul președinte al României. Vasile Blaga este un nume care nu poate lipsi de pe lista candidaților.
-Evident, pe lângă aceste nume „serioase” ne așteptăm la candidații anonimi, independenți, sau la candidații partidelor mici, care se chinuie să treacă de pragul anonimatului, la Corneliu Vadim Tudor, care va fi din nou „furat” la numărătoare, la candidații partidelor ecologiste și, desigur, ne așteptăm să intre în cursa electorală și Dan Diaconescu care, la rândul său, a fost proclamat de al său PP-DD, viitorul președinte al românilor.
-Dincolo de toate aceste lucruri însă, puțini sunt cei care au reflectat asupra profilului președinților de până acum. Cei care au făcut asta au ajuns la concluzia că există un tipar și că cei trei președinți ai României de după Revoluție au multe trăsături în comun.
-Vă invităm să citiți care sunt acestea și cum se creionează tiparul viitorului președinte. La fel cum vă invităm să depistați chiar voi cine dintre posibilii candidați se înscrie în șablon. Asta nu înseamnă însă că șablonul va avea continuitate și de această dată, mai ales dat fiind faptul că, veți vedea, contextul electoral din 2014 este atipic față de cele din perioada 1992-2009.
TOPUL CELOR MAI IMPORTANTE LUCRURI PE CARE ILIESCU, CONSTANTINESCU ȘI BĂSESCU LE AU ÎN COMUN
1. Contextul:
Dacă ne aruncăm o privire în trecut vom vedea că alegerile prezidențiale au fost organizate de fiecare dată în contextul unei crize, fie economice, sociale, politice sau de identitate. De fiecare dată, învingătorul din cursa prezidențială a câștigat alegerile în urma unui vot negativ acordat de electorat celui considerat vinovat de criză. E de ajuns să ne amintim de scandalurile cu iz comunist și de alegerile controversate din 1992, care au culminat în 1996 cu pierderea alegerilor de către Ion Iliescu în favoarea lui Emil Constantinescu. Apoi, criza economică și politică fără precedent prin care a trecut România în perioada 1996-2000, i-a adus rapid pe cetățenii cu drept de vot în pragul disperării și, pe fondul lipsei unui alt candidat puternic, Emil Constantinescu a fost „taxat” cu un vot negativ agresiv, în favoarea predecesorului său. Până la următoarele alegeri, Ion Iliescu nu a reușit să câștige suficientă credibilitate pe care apoi să o transfere succesorului său, Adrian Năstase, candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2004. Pe fondul afirmațiilor tot mai dese ale opoziției de la acea vreme conform cărora fostele guverne social-democrate ar fi fost responsabile de acte de corupție la nivel înalt și pe fondul unor privatizări controversate, PSD primește la rândul său un vot negativ ce avea să-i arunce în opoziție vreme de un deceniu. Traian Băsescu ajunge președintele României în 2004, este primul președinte suspendat de Parlament (ba chiar de două ori), de fiecare dată câștigă încrederea electoratului și revine în funcție. La fel cum este primul președinte al României care exercită două mandate consecutiv. Cu toate acestea, în cei 10 ani de președenție, Traian Băsescu devine cel mai controversat lider al țării, cel mai mediatizat și cel mai detestat și atacat de o parte a mass-media. Conform prototipului, candidatul cu care Traian Băsescu va ieși la braț (dacă se va întâmpla acest lucru!) nu ar avea mari șanse de reușită, având în vedere faptul că votul negativ acumulat de președinte nu este unul de neglijat. Dintr-un alt punct de vedere, Traian Băsescu este singurul președinte care, deși controversat, a reușit să câștige al doilea mandat consecutiv.
2. Politica externă:
În ce privește discursul electoral referitor la viitoarea politică externă a României, acesta a făcut referire, în toate cele trei cazuri, la apropierea de Occident și de organismele și instituțiile internaționale cu roluri în consolidarea democrației, apărarea drepturilor omului și a eliminării corupției. Atât Ion Iliescu, Emil Constantinescu, cât și Traian Băsescu au ma-nageriat cu abilitate mesaje pro-NATO și pro-Uniunea Europeană. În 2014, candidatul la președinție va trebui să jongleze și mai abil mesajele pro-SUA și pro-UE, având în vedere frustrările tot mai mari ale românilor în ce privește acordurile economice cu FMI, acumulate mai ales în urma unei propagande agresive ale televi-ziunilor centrale, denigratoare la adresa împrumuturilor internaționale făcute de guvernele României. Nu în ultimul rând, toți cei trei președinți au căutat să-și legi-timeze puterea prin vizitele pe care președinții americani le-au făcut la București atât în vremea lui Ion Iliescu și Emil Constantinescu, cât și în vremea lui Traian Băsescu. Tot în ce privește politica externă, cei trei au avut pe agenda de interese rezolvarea diverselor probleme în ce privește trasarea frontierelor (Iliescu în pro-blema Transilvaniei,Constantinescu în problema Bucovinei de Nord și Insulei Șerpilor, iar Băsescu în pro-blema Republicii Moldova).
3. Președintele- locomotivă:
Până acum am fost martorii unui fenomen electoral în care președinții reprezentau locomotivele partidelor ai căror membri erau. Despre Ion Iliescu și PSD este de prisos să încercăm să explicăm acest lucru. Celelalte două exemple sunt însă extrem de elocvente: După plecarea lui Emil Constantinescu de la Cotroceni și după retragerea acestuia din viața politică, PNȚCD s-a dovedit a fi o construcție fragilă, dar apărută într-un moment potrivit și care a reușit doar datorită unei „locomotive” potrivite și datorită votului negativ des-pre care vorbeam mai devreme. Altfel, nu ne putem explica de ce nici un alt lider al acestuia nu a mai reușit să mai aducă partidul pe linia de plutire.
Același lucru se întâmplă și în cazul PDL. Electoratul democrat-liberalilor este unul, însă electoratul lui Traian Băsescu este altul. Evident, la un moment dat acestea au coincis. Nu greșim dacă afirmăm că actualul președinte a dus partidul pe cele mai înalte culmi electorale din istoria PDL. În fapt, după măsurile economice dure asumate de guvernul Boc, principalul perdant a fost PDL și nu Traian Băsescu. În 2014 însă, situația este diferită. Candidatul niciunui partid nu este suficient de carismatic și popular astfel încât să „tragă” partidul după el. E e-vident că cel care va câștiga alegerile fie va fi candidatul care va ieși la braț cu Traian Băsescu, fie va fi candidatul unui PSD consolidat sau al unui PNL în jurul căruia vor pluti partidele-satelit de dreapta.
4. Alianțele:
Dacă revenim la punctul de mai sus, trebuie să mai subli-niem musai faptul că toate alegerile prezidențiale au fost câștigate de candidatul unei alianțe și nu al unui partid. Spre exemplu, un PSD împotriva tuturor (mo-delul Adrian Năstase în 2004) a pierdut alegerile în favoarea alianței D.A. La fel cum Ion Iliescu, predecesorul lui Adrian Năstase, a pierdut alegerile în 1996, atunci când a fost învins de alianța CDR. În prezent, dacă mâine s-ar organiza alegeri, alianța USL nu ar avea voie să piardă alegerile. Până în 2014 însă, alianța va fi de domeniul trecutului. Evident, tot o alianță ar trebui să dețină candidatul câștigător, având în vedere că o USL ruptă nu mai e la fel de eficientă, iar în ce privește celelalte partide, prima întrebare ar trebui să fie dacă trec pragul electoral. Rămâne doar să vedem ce alianțe mai pot lega ai noștri politicieni, având în vedere că am văzut cu toții cu ce cuvinte dure și-au luat „la revedere” în urma ruperii PNL+PDL și PSD+PDL.
5. Experiența și funcțiile de conducere pe vremea comunismului:
Toți cei trei președinți de după Revoluție au făcut parte din structurile comuniste, deținând funcții de conducere în diverse domenii. În 2014, la o primă vedere, potențialii prezidențiabili nu se prefigurează din zona ex-comunistă. La fel cum, în momentul în care au câștigat funcția de președinte, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu ajungeau la Cotroceni cu un bagaj complex de experiență și erau trecuți de prima tinerețe. Prin comparație, în prezent, potențialii candidați sunt tineri, pe alocuri stângaci și nu sunt complet formați ca jucători politici.
6. Coordonarea maselor de oameni:
Un alt aspect interesant, comun celor trei președinți, este acela că înainte să ajungă la Cotroceni, toți au lucrat sau au coordonat mase mari de oameni, ori au fost în funcții de condu-cere. Ion Iliescu, din funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Emil Constantinescu din funcția de prorector și rector al Universității București, iar Traian Băsescu din funcția de comandant și primar al Bucureștiului.
7. Alte aspecte:
Interesante, dar nu definitorii în conturarea prototipului ar mai fi zonele din care președinții provin. Spre exemplu, Moldova și Ardealul nu au dat un președinte până acum. În schimb, dacă cel care va câștiga alegerile prezidențiale din 2014 ar fi Crin Antonescu, atunci Dobrogea ar fi regiunea care ar da al treilea mandat de președinte consecutiv. În ce privește viața personală, soția este o prezență discretă în viața publică a fiecăruia dintre cei trei lideri, spre deosebire de ultimul președinte comunist, a cărui soție, Elena Ceaușescu, a stârnit în rândul electoratului o reală fobie împotriva statutului de „primă doamnă” pe care ai noștri președinți au încercat ulterior să o evite. În încheiere, cea mai evidentă trăsătură comună atunci când ne gândim la Iliescu, Constantinescu și Băsescu este terminația numelui de familie. Și, desigur, cea mai puțin relevantă.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
