„Viața și pătimirile lui Publius Ovidius Naso“, un spectacol de zile mari, la „Seri de teatru la Pontul Euxin“

„Serile de teatru la Pontul Euxin“ continuă sub cerul liber la Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie cu spectacole menite să aducă bucurie în sufletul celor care le urmăresc.

În seria acestor spectacole se numără și „Viața și pătimirile lui Publius Ovidius Naso“, care s-a jucat weeekend-ul trecut, pe 10 și 11 august, pe scena acoperită cu nisip a Amfiteatrului. A fost un spectacol foarte bine primit de către publicul de la Marea Neagră, care a urmărit cu deosebit interes povestea marelui poet Publius Ovidius Naso, care a trăit, a scris și a murit în anticul Tomis, Constanța de astăzi.

Publicul s-a întristat, dar a și râs mult la acest urmărind viața lui Ovidius (Radu Niculescu), nevoit să părăsească în pripă ținuturile natale și viața de la Roma, din cauza intrigilor de la curtea lui Augustus, pentru a-și duce ultimii ani din viață la Tomis, printre „barbari“.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Însă barbarii, în frunte cu pârcălabul Guros (Emanuel Cristoiu), pus pe negoț, capabil să scoată bani chiar și din poeziile Poetului, traduse în fel și fel de limbi, ajutorul său, Carpos (Andrei Cantaragiu) și fermecătoarea și harnica Gaeta (Inga Marcu), cea cu limba ascuțită, se dovedesc a fi extrem de primitori și binevoitori, chiar dacă la capitolul discreție nu se descurcă prea bine.

„Viața și pătimirile lui Publius Ovidius Naso“ având la bază un text savuros scris de Paul Miron, a beneficiat de o punere în scenă deosebită, sub conducerea regizorală a lui Aurel Palade, și de interpretarea excepțională a unei echipe care s-a sincronizat perfect. Aceasta a fost formată din studenți de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius“ și actori de la Teatrul de Stat Constanța, Teatrul „Jean Bart“ din Tulcea și Teatrul „Căluțul de mare“ din Constanța.

Distribuția spectacolului a fost formată din: Ovidius – Radu Niculescu, Augustus – Geo Dobre, Livia – Daniela Vitcu, Fulvia – Clara Ghiuvelichian, Corinna – Dana Cojan, Porcius  – Grațian Prisacariu, Gaeta – Inga Marcu, Guros – Emanuel Cristoiu, Carpos – Andrei Cantaragiu, Moira – Daniela Cristoiu, Sclavul 1 – Ionuț Dulgheriu, Sclavul 2 – Edoard Petre, Tulius/Slujnic – Vlad Fiu, Valer – Iulian Marinescu, Iulia – Gabriela Dumitrache-Ene, Brusturel – Loredana Adăscăliței, tânărul – Teodor Marcu, tânăra – Catinca Hanțiu. În rolul grațiilor au evoluat Denisa Todireanu, Denisa Iova, Roxana Pleșa, care au interpretat și muzele, alături de: Ioana Francesca Coteanu, Raluca Mihaela Pleșca, Ana Maria Nicoară și Oana Gheorghiță.

Coregrafia spectacolului „Viața și pătimirile lui Publius Ovidius Naso“ a fost semnată de Alice-Maria Safta, iar scenografia a fost realizată de Elena Cozlovschi. Muzica a fost creată de Alexandru Neș, iar costumele au purtat amprenta creativă a Mariei Dore. De sunet s-a ocupat Eduard Lupu, iar de light design, Adrian Vâlcu/Gabriel Dincă.

Intrarea la eveniment este liberă, așa cum este pentru toate spectacolele incluse în proiectul „Seri de teatru la Pontul Euxin“, organizat de Ghiuvelichian Clara PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: