Andrei Mihai Tănase are 19 ani, este din Constanța și a terminat primul an de studenție la Facultatea de Drept, la Universitatea București. Andrei a vorbit pentru G4Media, în cadrul proiectului ENTR, despre cum s-a scumpit viața lui în ultimul an și ce compromisuri trebuie să facă pentru a economisi bani.
Andrei a povestit și la ce lucruri a trebuit să renunțe în ultima perioadă pentru că nu avea bani sau pentru că trebuia să muncească pentru a câștiga bani. Unul dintre lucrurile care îi lipsesc sunt excursiile în aer liber, în natură, mai ales după ce toată săptămâna lucrează și învață în Bucureștiul sufocant.
Ieșirile în oraș cu prietenii, rutina alimentară zilnică sau pasiunea pentru fotografie sunt alte zone unde Andrei este nevoit să apeleze la mici trucuri sau, uneori, chiar să facă sacrificii pentru a economisi bani.
Andrei începe anul doi de facultate și resimte deja scumpirea vieții de student, în elementele de bază, cum ar fi mâncarea. Costul unei mese complete la cantină aproape s-a dublat, iar Ministerul Educației nu a anunțat nimic despre eventuale creșteri ale subvențiilor pentru hrană:
- ”Din păcate, în ultimul an costurile vieții de student au evoluat considerabil. Cel mai bun exemplu pe care-l pot oferi în acest sens este mâncarea. Dacă înainte puteai mânca la cantina Universității din București un prânz întreg cu ciorbă, fel 2 și desert cu 15 lei, azi dai 25-30 lei. Deja aproape s-au dublat prețurile, iar asta ar trebui să dea de gândit Ministerului Educației, poate mai cresc subvențiile pentru cantine”.
Andrei cheltuiește, momentan, cel mai mult pe chirie, după ce a ales să părăsească viața de cămin, odată cu jobul. În București îl costă în jur de 1500 de lei chiria. Înainte, când stătea la cămin, cei mai mulți bani îi cheltuia pe mâncare și nu de puține ori a avut de ales între mâncare ieftină și proastă toată luna sau mâncare mai bună, dar fără bani pentru ea pentru restul lunii:
- ”În punctul ăsta, cel mai mult dau lunar pe chirie, undeva la 1500 lei pe lună, dar asta a venit și ca urmare a creșterii veniturilor mele. Înainte, când stăteam la cămin, cel mai mulți bani lunar dădeam pe mâncare. Aveam de multe ori de ales între a lua mâncare ieftină și slab calitativă contra la a nu-mi ajunge banii pentru mâncare toată luna, iar acel moment când trebuia să le cel alor mei bani pentru că rămâneam fără era cel mai crunt”.
Andrei își câștiga veniturile ca freelancer și cu bani pe care îi primea lunar de la tatăl lui. Între timp, s-a angajat la un ONG și are ca principală sursă de venit salariul. Chiar și așa, tot caută soluții să economisească bani. Cel mai eficient, cel puțin în rutina alimentară zilnică, este să depui eforturi atunci când faci piața și să cauți piețe și hipermarketuri unde produsele sunt mai ieftine, în loc să alegi confortul de a cumpăra ”câteva chestii” de la hipermarketul din colț. Gătitul este și el o decizie cu impact pozitiv asupra bugetului:
- ”Există multe soluții pentru a economisi bani ca student, chiar dacă nu sunt atât de cu impact. Prima soluție este să nu mai faci cumpărăturile de la Mega. Cred că toți știm momentul acela când iei 3-4 chestii și dai 100 lei. Probabil un hipermarket este puțin mai departe de tine, dar timpul extra compensează diferențele de preț. O altă soluție este să mergi prin piețe, unde lucrurile sunt destul de ieftine la prețuri mai mici ca în magazine. Tot în zona de mâncare, dacă reușești să îți gătești la 2-3 zile deja ai salvat banii pe mâncare și știm că nu sunt puțini”.
În ce privește risipa de energie electrică și gaz, Andrei a decis să stea la demisol, unde temperatura nu oscilează mult, apoi se gândește să doarmă îmbrăcat mai gros, chiar dacă mai puțin confortabil, dar să compenseze astfel factura la gaz:
- ”Primul pas a fost să stau la demisol, unde temperatura nu este atât de oscilantă precum la etaj, deci asta mi-a salvat niște bani la factura la gaz. O altă soluție la care am început să mă gândesc este să stau îmbrăcat mai gros și să țin temperatura cât mai jos, până la urmă disconfortul de a nu mai putea dormi la fel de „liber” e compensat când citești factura”.
Andrei spune că în viața de student din București economisești mulți bani dacă apelezi cât de des poți la transportul public în comun care, chiar dacă uneori îți consumă mai mult timp sau este mai inconfortabil, te ajută să salvezi mulți bani lunar. Împrumutul de cărți de la colegii mai mari este un alt ”truc” la care pot apela studenții:
”În cazul nostru, la Drept, cursurile reușesc să atingă preturi considerabile, motiv pentru care noi, poate mai mult decât studenții de la alte facultăți, ne ajutăm mult când vine vorba de cursuri. Daca ești student în anul I și ai prieteni mai mari, poți economisi ușor bani împrumutând cărți de la ei pe parcursul unui an in care le folosesti sa le returnezi ulterior. Un alt „truc” este să profiți cât poți de transportul în comun care, din fericire, e bine dezvoltat în București. Poate uneori e puțin mai inconfortabil decât să folosești ride-sharingul și poate dura cu 10-15 minute mai mult, dar dacă îți iei un abonament de student cu 40 lei salvezi foarte mulți bani într-o lună”, a mai explicat Andrei Mihai Tănase pentru G4Media, în cadrul proiectului ENTR.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: