Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a anunțat, la sfârșitul lunii octombrie, că a început umplerea efectivă a Lacului Nuntași din satul cu același nume, care aparține de comuna constănțeană Istria.
Directorul ABADL Bogdan Bola a explicat faptul că procedura de umplere a lacului va fi una îndelungată și se va întinde pe aproximativ doi ani, iar pentru ca procesul să se desfășoare eficient vor fi necesare și precipitații.
Luciul de apă, cu o suprafață de 851 de hectare, a secat în totalitate pentru prima dată de când acesta există în vara 2020, din cauza secetei extreme care a uscat întreaga regiune a Dobrogei. Mai multe detalii, aici.
Directorul ABADL, Bogdan Bola, a declarat pentru Info Sud-Est că secarea completă ar fi putut fi prevenită dacă instituția ar fi monitorizat îndeaproape soarta lacului în ultimii ani.
”Lacul Nuntaşi este o lagună formată într-un fost golf de natură tectonică cu un volum de concentrație ridicată de săruri. În lac se varsă pârâul Nuntaşi, alimentarea lacului fiind din precipitați, dar și din izvoare care de-a lungul timpului au condus la scăderea salinității apelor”, a mai declarat directorul ABADL.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: