O investigație Recorder prezintă mărturiile a trei foști ofițeri, între care unul de la Direcția Operațiuni Speciale (DOS), iar alți doi de la Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), serviciul secret din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (cunoscut ca ”doi și-un sfert” de la indicativul inițial UM 0215). În investigația jurnalistică sunt prezentate și alte declarații, sub anonimat, toate subliniind ”supraputerea” DGPI și lipsa de control asupra acestei instituții.
Ofițerii vorbesc despre puterile sporite ale DGPI care au dus adesea la abuzuri asupra oamenilor din sistem, reclamă aceștia. Jurnaliștii Recorder arată cum DGPI a cerut în ultimii ani în jur de 100 de mandate de siguranță națională în fiecare an, pentru a intercepta oameni din structurile MAI sub suspiciunea că reprezintă un pericol la siguranța națională.
Unul dintre intervievați, Ionuț Mihalache, fost ofițer în Direcția Operațiuni Speciale, povestește că ar fi fost chemat de unul dintre șefii săi pentru a verifica dacă există tehnică de interceptare audio-video în biroul numărului doi din Inspectoratul General de Poliție (IGPR), Constantin Nicolescu, imediat după ce acesta din urmă a obținut funcția de conducere.
În urma verificărilor, ofițerul DOS ar fi descoperit tehnică de interceptare, iar urmarea directă a operațiunii ar fi fost că ofițerul Mihalache a fost retrogradat după ce DGPI i-a retras accesul la informații clasificate, iar adjunctul din IGPR Constantin Nicolescu s-a pensionat câteva luni mai târziu, arată investigația.
Mihalache susține că DIICOT îl anchetează pentru împiedicarea ducerii la îndeplinire a unui mandat de siguranță națională, după ce ar fi găsit tehnica de interceptare în biroul lui Constantin Nicolescu. Într-un răspuns pentru Recorder, DGPI confirmă că a sesizat DIICOT, dar nu explică de ce a făcut acest lucru la trei ani de la eveniment, susțin jurnaliștii.
Recorder mai prezintă mărturia fostului ofițer MAI Cătălin Moșneagu care a acționat în instanță DGPI pentru că susține că i-a retras nejustificat accesul la informații clasificate. Procesul este încă pe rol, iar Moșneagu le-a declarat jurnaliștilor că nu știe pentru ce se apără pentru că niciodată nu i-a fost adus la cunoștință motivul pentru care DGPI i-a retras accesul la informațiile clasificate.
În investigație mai apar și colonelul în rezervă Bogdan Lupu, fost ofițer DGPI, și procurorul militar Bogdan Pîrlog, iar jurnaliștii prezintă și episodul legilor securității despre care G4Media a scris în exclusivitate, publicând drafturile acestora și arătând cum acestea ar fi urmat să sporească exponențial puterile serviciilor secrete din România.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: