VIDEO George Simion, la DNA: Au încercat să ne aburească președintele CJ Alba, cei de la Vrancea, la Sibiu doamna Turcan/ Ni s-au propus funcții la Salubritate, Transporturi și Institutul Cultural Român

sursa foto: Captură video
sursa foto: Captură video

Co-fondatorul Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a făcut declarații, joi, înainte de audierea la DNA a unuia dintre deputații formațiunii politice în scandalul înregistrării unui parlamentar PNL care le-ar fi cerut celor de la AUR să nu susțină moțiunea în schimbul unor presupuse funcții în instituții deconcentrate.

Simion a declarat că cinci parlamentari AUR au fost abordați de ”o așa zisă echipă de negociere a lui Florin Cîțu” și că aceștia au primit propuneri pentru ca apropiații lor să fie numiți în instituții publice, printre care și Institutul Cultural Român.

George Simion i-a indicat pe președintele CJ Alba, pe ”cei de la Vrancea” și ”la Sibiu doamna Turcan” printre cei care ar fi încercat să îi convingă pe parlamentarii AUR să nu voteze moțiunea: ”Ni s-au propus funcții la Salubritate, Transporturi și Institutul Cultural Român, unde corupția e în floare”, a mai spus Simion. Liderul AUR a precizat că parlamentarii formațiunii ”vor merge până la capăt” și că speră ca DNA ”să aibă aceleași intenții, să stârpească corupția”:

Publicitate electorală
publicitate electorală
  • ”Astea sunt negocierile de a lua un deputat de la un partid la altul, aici vorbim de traseism. Este un fenomen care trebuie alungat din viața politică. Vor fi mult mai prudenți viitorii clienți ai DNA. Suntem aici ca să stârpim corupția. Sperăm că și DNA gândește la fel și are aceleași intenții. Cinci parlamentari AUR au fost abordați, suntem gata să oferim toate probele, am depus la dosar înainte de a face public, înregistrări. Sperăm ca vinovații în frunte cu Florin Cîțu să fie pedepsiți. Ni s-au propus funcții pentru apropiați la Salubritate, Transporturi, a fost vorba și de Institutul Cultural Român, unde corupția este în floare. Speranța noastră e ca toate instituțiile să își facă treaba. Noi nu suntem de vânzare, nu trădăm”, a declarat George Simion înainte să se întoarcă la LIVE-ul pe Facebook.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

1 comments
  1. Ai puţintică răbdare, stimabile!!! Vă vor face şi vouă loc la ugerul național; dar între atâtea/atâţi: soţii/soți, amante/amanţi, fiice/fii, nepoate/nepoți, cumetre/…, naşi/…, fini/… etc etc etc!!!!!! Ați dat primul pas: Marea Adunătură Națională!

Comments are closed.