VIDEO Iohannis și Dăncilă, pe același panou electoral la Constanța. Crușoveanu (PNL): “Dacă sunt spate în spate nu este nicio problemă”

La Constanța, o situație amuzantă de campanie îi pune spate în spate, pe același panou electoral, pe principalii rivali în cursa prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă (PSD), teoretic cei mai înverșunați contracandidați ai campaniei prezidențiale, împart același panou electoral, situat la intrarea în stațiunea Mamaia.

Din sensul de mers înspre Năvodari te întâmpină Viorica Dăncilă “alături de fiecare român”, în timp ce la întoarcere, pe sensul spre oraș, Klaus Iohannis îndeamnă “pentru o Românie normală”.

Publicitate electorală
publicitate electorală

I-am întrebat pe coordonatorii de campanie din partea PSD și PNL cum văd această situație și dacă vor lua vreo măsură în acest sens.

Amuzat, deputatul PSD Radu Babuș a declarat că asta nu e cea mai mare problemă acum, în timp ce secretarul general PNL, mult mai serios, a transmis că atâta timp cât cei doi contracandidați nu sunt unul lângă altul, ci doar spate în spate, nu există nicio problemă:

“E destul de amuzantă situația, dar probabil este vorba de firma de publicitate care a afișat respectivele panouri. Nu cred că este vorba de altceva, decât de distribuția panotajului. Nu cred că asta e cea mai mare problemă acum”, a declarat pentru Info Sud-Est Radu Babuș, deputat PSD și coordonator al campaniei prezidențiale la Constanța.   

“În primul rând, tot ce înseamnă campanie electorală se ocupă Bucureștiul. De asta se ocupă Euromedia, care este una dintre cele mai mari firme de publicitate. Implicația filialei locale PNL Constanța a fost aproape de zero în ceea ce privește panotajul. Panoul are două fețe bănuiesc, una pe nord, una pe sud. Amândouă se închiriază, cum o foaie de caiet are două pagini, așa și aici. Este oferta comercială a firmei. Personal nu văd nicio problemă, atât timp cât nu este pe aceeași pagină. Din punctul meu de vedere, atât cât nu sunt puși unul lângă altul, ci spate în spate, nu e nicio problemă”, a declarat pentru Info Sud-Est Marian Crușoveanu, secretar general PNL Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: