Poliția și Jandarmeria Constanța au susținut, joi, o conferință de presă în care au transmis un punct de vedere comun în urma sfidărilor repetate ale ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, în timpul carantinei.
Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, și Răzvan Puiu Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța, au declarat că patrulele mixte vor fi prezente în zona Mănăstirii Sfântului Andrei (din comuna constănțeană Ion Corvin) și că ”nu vor tolera nerespectarea legii”. Cei doi au subliniat faptul că la pelerinajul din 30 noiembrie pot participa doar localnicii din comuna pe raza căreia se află mănăstirea.
Iliescu și Ivan au mai transmis că nici Poliția, nici Jandarmeria ”nu își doresc sancționarea oamenilor, ci prevenirea răspândirii COVID-19” și că ”doar împreună poate fi învins virusul”.
Reprezentanții IPJ și IJJ Constanța au făcut și precizări referitoare la slujba susținută miercuri de ÎPS Teodosie în interiorul unei biserici din Constanța, acolo unde participau aproximativ 60 de persoane, printre care și copii, fără respectarea normelor de protecție împotriva răspândirii COVID-19. Patrulele de control au fost sesizate prin TelVerde și au aplicat amenzi.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Constanța a declarat că mai multe persoane au părăsit interiorul bisericii la vederea autorităților, iar aproximativ 30 de persoane au primit avertismente scrise. Doar 9 persoane, care au refuzat să respecte cerințele autorităților, au fost amendate.
Iliescu a mai declarat că ”un reprezentant al bisericii a prezentat o atitudine ofensivă, refuzând să colaboreze cu autoritățile” și a continuat slujba în interiorul bisericii, sfidând prezența polițiștilor și jandarmilor. Sursele G4Media susțin că este vorba chiar de ÎPS Teodosie, care s-a arătat iritat de prezența patrulelor de control.
În urma evenimentului, ÎPS Teodosie a transmis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban, comparând restricțiile din carantina COVID-19 cu evenimentele din Timișoara, din decembrie 1989.
Și primarul Constanței, Vergil Chițac, a transmis, miercuri seară, la B1 TV, că va avea ”o discuție serioasă” cu ÎPS Teodosie referitor la refuzul acestuia de a renunța la pelerinajul organizat de ziua Sfântului Andrei și că, din punctul lui de vedere, regulile trebuie respectate.
Tot miercuri, Tribunalul Constanța a respins cererea Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului de anulare a deciziei prin care Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a interzis organizarea unui pelerinaj religios cu ocazia sărbătoririi Sfântului Andrei (30 noiembrie).
Municipiul Constanța a ajuns, joi, la o incidență de infectare de peste 10, fiind printre cele mai afectate reședințe de județ din țară prin prisma ratei de răspândire a COVID-19. Totodată, județul Constanța a depășit rata de infectare de 7, fiind al treilea județ din țară din acest punct de vedere.
- ”Nimeni nu își dorește sancționarea oamenilor. Scopul nostru, al tuturor, este de a-i face pe oameni să conștientizeze riscurile la care se expun pe ei și cei dragi. Cu privire la evenimentul de ieri, polițiștii Secției 2 au fost sesizați prin TelVerde cu privire la o slujbă religioasă care era organizată fără respectarea regulilor (…) Polițiștii și jandarmii au pătruns în interior pentru evaluarea situației, unde au constatat că erau aproape 60 de persoane, printre care și minori. O parte dintre aceștia au părăsit evenimentul din proprie inițiativă. Colegii noștri au luat legătura cu reprezentanții bisericii cărora le-a adus la cunoștință că sunt încălcate regulile și reprezintă un pericol pentru răspândirea COVID-19. Un reprezentant al bisericii a avut o atitudine ofensivă și a refuzat să colaboreze cu autoritățile, continuând slujba în interiorul bisericii. Dintre cele aproape 60 de persoane prezente, polițiștii au acordat 30 de avertismente și doar 9 amenzi, în cuantum minim (…). Referitor la pelerinajul de Sfântul Andrei, suntem la datorie zilnic și pe data de 30 noiembrie vom fi tot la datorie. Polițiștii și jandarmii vor supraveghea respectarea legii, nu vom tolera încălcarea legii. Vom fi prezenți în zona Mănăstirii Sfântului Andrei. Nu credem că se va forma o aglomerare mare de persoane pentru că așa cum știm la aceste manifestații pot participa doar persoanele din localitatea respectivă, în acest caz localitatea Ion Corvin”, a declarat Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, în cadrul conferinței de presă de joi.
- ”Nu suntem în tabere diferite, suntem în aceeași luptă anti-COVID. Scopul nostru nu este să sancționăm, ci să prevenim. Vă rugăm să vă protejați sănătatea dumneavoastră și a celor dragi. Numai împreună putem învinge acest virus (…) Facem apel la buna credință a oamenilor de a respecta aceste prevederi pentru a câștiga această luptă împotriva COVID-19”, a mai adăugat Răzvan Puiu Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța.
sursa foto: Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: