Proiectul “Ambulanța pentru Monumente” a câștigat cel mai important premiu european pentru protejarea patrimoniului, Premiul Europa Nostra 2020. Proiectul românesc a fost laureat la categoria Educație, Formare și Conștientizare, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Proiectul „Ambulanța pentru monumente” a fost lansat în 2016 pentru a contribui la salvgardarea a sute de monumente istorice printr-o rețea de organizații active în domeniul patrimoniului. Intervențiile sunt efectuate pe bază de voluntariat de către specialiști și studenți, cu ajutorul meșterilor calificați și cu sprijinul comunităților și al autorităților locale. În centrul proiectului din fiecare regiune se află un kit de intervenție și o autoutilitară dotată cu unelte, echipamente și materiale de construcție.
Intervențiile sunt desfășurate de către Asociația MONUMENTUM (titularul și dezvoltatorul proiectului), Asociația pentru Patrimoniu Activ – PACT, Asociația „Vernacular” și Asociația „Arhaic”. Rețeaua este în continuă creștere, cu un număr de intervenții planificat pentru 2020 printr-un număr de alte patru organizații: Asociația „Actum”, Asociația „Inima Olteniei”, Asociația „Atelierul de Patrimoniu” și Asociația „Rost”. Proiectul beneficiază de sprijinul Alteței Sale Regale, Prințul de Wales, și al asociației The Anglo-Romanian Trust for Traditional Architecture.
Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în anul 2002 fiind încă de atunci gestionate de Europa Nostra – Vocea europeană a Societății Civile dedicate Patrimoniului Cultural-. Premiile beneficiază de sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: