Un fond comun de investiţii finanţat integral de Arabia Saudită în valoare de 3 miliarde dolari, un aflux de capital saudit de 2,7 miliarde dolari pentru piaţa irakiană în perioada imediat următoare, colaborare strategică şi militară, sprijin irakian pentru varianta saudită de pace în războiul din Yemen sunt doar câteva realizări ale vizitei de o zi la Riad, în capitala Arabiei Saudite, a prim-ministrului irakian Mustafa Al-Kadhimi.
Aceste veşti vin în momentul în care Irakul se pregăteşte să deschidă campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 iunie 2021. Chiar dacă vulnerabilă încă, democraţia irakiană este unică în Orientul Mijlociu şi are la bază principiile laicităţii şi liberalismului constituţional.
Arabia Saudită şi Irak au rupt relaţiile diplomatice în 1990, când armata irakiană a ocupat Kuweit. Legăturile au fost restabilite abia în 2015 iar din 2019 Parlamentul de la Bagdad a aprobat o lege care încurajează şi protejează investiţiile bilaterale.
Irak: democraţia parlamentară arabă între Vatican şi Arabia Saudită
La doar câteva zile după vizita istorică a Papei Francisc la Bagdad şi întâlnirea acestuia cu liderul spiritual şiit de la Najaf, prim-ministrul irakian Mustafa Al-Kadhimi a mers mai departe. La 31 martie a efectuat o vizită istorică în capitala Arabiei Saudite, unde s-a întâlnit cu prinţul moştenitor al Regatului, Salman bin Abdul Aziz Al Saud. Este prima întâlnire la acest nivel după ce legăturile diplomatice au fost suspendate în 1990, ca urmare a deciziei dictatorului irakian Saddam Hussein de a ocupa Kuweitul. De asemenea, este încă un pas ferm al Irakului spre o distanţare de influenţa Iranului vecin.
Călătoria lui Mustafa Al-Kadhimi la Riad survine după ce Irakul şi Arabia Saudită şi-au redeschis traficul terestru în noiembrie 2020, în contextul în care turbulenţele provocate de grupările radicale pro-iraniene din Irak nu au încetat. Totodată, ajutorul anunţat de Arabia Saudită va ajunge după ce Parlamentul de la Bagdad a aprobat, la 30 martie, un buget de 130 miliarde dinari irakieni (aproximativ 90 miliarde dolari), cu un deficit de aproape 20 miliarde dolari, conform estimărilor postului saudit de televiziune Al Arabiya. Deficitul poate că este mare dar pasul făcut de fragila democraţie parlamentară irakiană este uriaş: în 2020, pe fondul confruntărilor politice cu autonomia kurdă din nordul ţării, nu a existat un buget.
#VIDEO: Iraqi Prime Minister Mustafa Al-Kadhimi received by Crown Prince Muhammad Bin Salman in #Riyadh — https://t.co/bJeLNIjzRe pic.twitter.com/JCesdu4ATv
— Saudi Gazette (@Saudi_Gazette) March 31, 2021
Dacă la începutul lunii martie, Papa Francisc a promis sprijinul Vaticanului pentru refacerea şi prosperitatea Irakului, trei săptămâni mai târziu Arabia Saudită a semnat cu guvernul de la Bagdad cinci acorduri esenţiale, în domeniile financiar, economic, comercial, cultural şi în ceea ce priveşte colaborarea media. În plus, prim-ministrul Mustafa Al-Kadhimi a anunţat că „Irakul nu va deveni niciodată o platformă de lansare pentru atacurile asupra Arabiei Saudite”.
Agenţia naţională de presă saudită SPA şi oficiosul în limba engleză al Regatului, „Saudi Gazette”, citau o declaraţie a şefului guvernului de la Bagdad, la conferinţa comună de presă cu prinţul moştenitor, conform căreia „Arabia Saudită merită să fie un model de urmat în ceea ce priveşte tinerii care conduc ţara şi proiectul de dezvoltare pe care l-a anunţat”. Aflat de un deceniu sub o presiune politică şi religioasă a Iranului, de data aceasta Irakul a anunţat şi despărţirea de Teheran, previzibilă după ce Papa Francisc şi liderul şiit de la Najaf au acceptat colaborarea. „Nu există o diferenţă între Irak şi Arabia Saudită, a mai susţinut prim-ministrul Al-Kadhimi. Cele două ţări sunt legate prin cultură şi religie”.
Nu este o afirmaţie obligatorie în instrumentarul necesar unei conferinţe de presă comune ci, cel mai sigur, este anunţul unei alte transformări fără precedent a Orientului Mijlociu. Pentru că imediat după vizita şefului guvernului de la Bagdad şi revenirea relaţiilor bilaterale la nivelul unui parteneriat, ministrul saudit de Externe, prinţul Faisal bin Farhan, a declarat concis şi clar postului de televiziune CNN, la 2 aprilie, că „un acord de normalizare a relaţiilor între Arabia Saudită şi Israel ar fi un mare beneficiu pentru regiune”. Desigur, cu respectarea unui cadru statal pentru palestinieni dar chiar şi aşa este din ce în ce mai limpede că Iranul este tot mai departe de lumea arabă a Orientului Mijlociu.
În lumea şiiţilor musulmani, disputa dintre Iran şi Irak se dovedeşte mai lesne victorioasă pentru regimul de la Bagdad decât era de aşteptat. Comunitatea internaţională preferă, după cum se vede, să parieze pe un stat laic, constituţional şi cu o democraţie vulnerabilă, cum este Irakul, decât pe dictatura ayatollahilor din Republica Islamică Iran.
Irak şi Arabia Saudită, o prietenie veche în cadre noi. Ce va urma?
Acordurile economice dintre Arabia Saudită şi Irak, semnate la 31 martie la Riad, se referă la relaţiile dintre primele două cele mai mari producătoare de petrol ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Ambele state au o relaţie privilegiată cu SUA: e drept că a Irakului este una indusă de acţiunea militară din 2003. Totodată, Riadul şi Bagdadul îşi afirmă, în ultima vreme, tot mai pregnant roluri definitorii în lumea islamică, în special prin promovarea locurilor sfinte pe care le deţin: Najaf şi Mecca. Agenţia naţională saudită de presă SPA a informat, la loc de cinste, că prim-ministrul irakian a efectuat ritualurile Umrah în Mecca, după vizita la Riad. Acest lucru a făcut ca editorialul principalei publicaţii saudite „Asharq Al Awsat”, să titreze la 2 aprilie că „Irakul se află în inima Arabiei Saudite”.
După recunoaşterea diplomatică a Statului Israel de tot mai multe state arabe (Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Maroc şi Sudan, cel mai recent), construcţia unui parteneriat strategic între Irak şi Arabia Saudită reprezintă un alt element cheie al reconfigurării geopolitice a Orientului Mijlociu în sensul limitării accesului Iranului la resursele decizionale ale regiunii. După Vatican, şi Arabia Saudită a recunoscut importanţa Irakului în lumea şiită musulmană, în dauna regimului dictatorial teocratic de la Teheran. În plus, Irakul este unul dintre cele mai vechi state moderne ale Orientului Mijlociu, cu o istorie instituţională şi politică de un secol. Instrumentarea Irakului drept forţa şiită a lumii musulmane, împreună cu elementele definitorii unui regim constituţional liberal şi laic care reprezintă un exotism pentru lumea arabă, fac din regimul de la Bagdad unul dintre centrele cele mai interesante ale noilor mişcări.
Desigur, Irak nu îşi propune modelul saudit de guvernare dar Bagdadul are stringentă nevoie de aliaţi în regiune pentru a limita sau anula influenţa Iranului şiit. Şi există toate premisele ca noua republică irakiană să devină unul dintre modelele politice de tip occidental în lumea arabă. Pentru ca acest lucru să se întâmple, însă, trebuie avută în vedere principala vulnerabilitate: corupţia endemică a clasei politice şi a decidenţilor administraţiei locale.
Corupţia instituţiilor şi personajelor publice din Irak este una dintre cele mai importante vulnerabilităţi ale statului şi împiedică nu doar dezvoltarea economică dar şi democratizarea şi stabilitatea regimului politic. Dacă în timpul dictaturilor militare care au urmat abolirii monarhiei constituţionale irakiene (1958), aceasta a privit exclusiv decidenţii politici şi militari, de la începutul anilor 1990 ea a devenit un fenomen generalizat.
Totul a început după ce Saddam Hussein a ocupat Kuweit, comunitatea internaţională a sancţionat Irakul şi, apoi, a eliberat emiratul arab. În doar câţiva ani, atunci, Produsul Intern Brut a căzut de la aproximativ 3.500 dolari (la sfârşitul anilor 1980) pe locuitor, la aproape 300 de dolari, la mijlocul anilor 1990. Atunci, prosperitatea adusă de petrol s-a evaporat şi întreaga societate a trebuit să găsească soluţii pentru supravieţuire. Apoi, după 2003, SUA şi comunitatea internaţională au trimis în Irak peste 100 de miliarde dolari, cei mai mulţi evaporaţi. O investigaţie a „New York Times” insista asupra faptului că după eliminarea lui Saddam Hussein de la conducerea Irakului, mai bine de 150 miliarde dolari (poate chiar 300 miliarde dolari, conform altor estimări) ar fi plecat ilegal din ţară şi s-ar afla în bănci din străinătate. Doar în Londra, în ultimii 20 de ani, au fost investiţi peste 10 miliarde dolari în proprietăţi imobiliare deţinute de irakieni.
O reformă a statului, în sensul transparenţei decizionale şi eliberării justiţiei de presiunea politicului, împreună cu reglementarea raporturilor dintre autoritatea centrală de la Bagdad şi autonomia Kurdistanului, sunt elementele cheie care vor defini viitorul Irakului. Totul pe fondul unei rivalităţi regionale, în interiorul lumii şiite, cu Republica Islamică Iran.
De aceea, Irakul are nevoie de investiţii, de dezvoltare, de aliaţi, de democraţie. Astăzi, mai bine de 97% din veniturile bugetului sunt asigurate de vânzările de petrol şi aproape 40% din cei peste 40 milioane de locuitori trăiesc oficial sub pragul sărăciei. Ameninţat în mod regulat de fracţiunile armate pro-iraniene care acţionează chiar şi în Bagdad, prim-ministrul irakian a semnat contracte strategice cu Arabia Saudită şi a anunţat, în felul acesta, despărţirea de Republica Islamică Iran.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
