Noi investiţii în domeniu nu se mai fac, decât cu totul sporadic, iar administratorii parcurilor deja în funcţiune trebuie să dea înapoi banii luaţi de la bănci pentru investiţii. Cum subvenţia pe producţia de energie a fost drastic tăiată, industria energiilor regenerabile se va confrunta, din acest an, cu spectrul insolvenţelor, potrivit reprezentanţilor săi.
După ce, timp de trei ani de zile, industria energiilor regenerabile a atras investiţii de miliarde de euro în instalarea de parcuri eoliene şi fotovoltaice, în momentul de faţă nu se mai construieşte aproape nimic. Motivul îl constituie diminuarea drastică a sistemului de bonificare prin certificate verzi, lipsa de interes a băncilor de a mai finanţa noi proiecte, dar şi prăbuşirea preţului certificatelor verzi pe bursă din cauza supraofertei.
“Mai există şi acum proiecte în derulare, dar extrem de puţine”, spune Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, instituţia care autorizează proiectele de parcuri eoliene şi fotovoltaice.
„Piaţa este moartă şi aşa va rămâne, dacă nu cumva vom asista la o schimbare legislativă a sistemului de acordare de certificate verzi”, arată Ionel David, preşedintele Asociaţiei pentru Energie Eoliană din România.
Mai multe informații pe www.economica.net
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: