Fostul prim-ministru al României, doamna Viorica Dăncilă, a publicat la 21 octombrie 2020 un articol de opinie într-unul dintre cele mai serioase şi vechi publicaţii ale Orientului Mijlociu şi ale Israelului, „Jerusalem Post”. Opinia fostului şef al guvernului de la Bucureşti în legătură cu istoricul, prezentul şi viitorul relaţiilor cu Federaţia Rusă este o noutate, dat fiind că, de regulă, prim-miniştrii României, după ce pleacă din Palatul Victoria, intră rapid şi în anonimat.
De data aceasta, doamna Viorica Dăncilă a ţinut îndeajuns de mult să meargă pe resursele precare de lecturi istorice pe care le-a dobândit cândva sau să accepte colaborarea cu analişti de-a dreptul analfabeţi funcţional. Nu că aceştia din urmă ar fi primii. Prognozele referitoare la relaţia cu Rusia ar merita, însă, ceva mai multe cunoştinţe obţinute prin manualele de liceu.
Deşi posturile de radio şi televiziune, media româneşti în general au prezentat copios „pledoaria pentru inteligenţă” (cum singură şi-a denumit articolul doamna Viorica Dăncilă) din „Jerusalem Post”, o lectură trecătoare te stupefiază. Aceşti analfabeţi funcţional au condus România şi o vor mai face!
Doamna Viorica Dăncilă scrie: „In the 18th century, Russia helped free Wallachia and Moldavia from the Ottomans, which later joined to create Romania”. Adică: „În secolul al XVIII-lea, Rusia a ajutat la eliberarea Ţării Româneşti şi Moldovei…” Mai exact, noua istorie a României predată de doamna Viorica Dăncilă susţine că în anii 1700, când Ţara Românească şi Moldova au cunoscut, în cea mai mare parte a secolului, aşa-numitele „domnii fanariote” (numiri de domni făcute de Imperiul Otoman exclusiv din familii din afara spaţiului românesc), s-ar fi produs o „eliberare”. Totuşi, în anii 1700, adică între 1701-1799, nici un teritoriu românesc amintit de doamna Viorica Dăncilă nu s-a „eliberat” de sub otomani, nici cu ajutorul, nici fără ajutorul Rusiei. Scurtul episod al domniei lui Dimitrie Cantemir, în Moldova, să fie referinţa doamnei Dăncilă? Ocupaţia Olteniei de către Austria, timp de două decenii, în prima jumătate a secolului, după moartea lui Constantin Brâncoveanu? Poate semnarea Tratatului de pace de la Kuciuk Kainargi, din 1774, dintre Rusia şi Imperiul Otoman?
Dar orice incursiune într-un manual de istorie vă spune clar: NU există NICI UN teritoriu românesc eliberat de Rusia în secolul al XVIII-lea.
Mai departe.
Doamna Viorica Dăncilă mai scoate una, mai dură decât prima: „In the early 20th century, Russia helped secure our independence” („La începutul secolului al XX-lea, Rusia ne-a ajutat să ne apărăm independenţa”).
Aici, lucrurile stau ca într-o lucrare la care profesorul poate da 4 dar poate da şi 5, nota de trecere, ca să scape definitiv de loază.
Nu înseamnă deloc că fostul prim-ministru nu bate câmpii. România a devenit independentă prin Războiul de Independenţă din 1877-1878, purtat alături de trupele ruse în câmpiile şi munţii Bulgariei. Aşa este: Rusia a contribuit la obţinerea acestei Independenţe. Dar nu suntem „la începutul secolului al XX-lea”, cum scrie doamna Dăncilă ci în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Dacă se referă la scurtul episod al luptelor comune din Primul Război Mondial din toamna anului 1916, când trupele ruse au participat la campania din Dobrogea în ajutorul celor române, iar nu se potriveşte ceva. Ele, aceste bătălii, nu au fost menite „să apere independenţa” ci, mai mult, România a intrat în Primul Război Mondial pentru a obţine Unirea. De Independenţa României în anii Primului Război Mondial s-au ocupat liderii politici români, Regele Ferdinand şi Regina Maria, capii armatei şi aliaţii francezi. La câteva luni după ce România a devenit aliata Rusiei, la finele anului 1916 şi începutul anului 1917 a plecat spre Moscova celebrul tezaur al României. Adică, unul dintre impedimentele cele mai serioase ale relaţiilor bilaterale şi acum, la mai bine de un secol.
Să recapitulăm: secolul al XVIII-lea se referă la anii 1700 iar secolul al XX-lea la anii 19oo.
Doamna Viorica Dăncilă scrie în cuprinsul articolului din „Jerusalem Post” că, în calitatea de prim-ministru al României, a preferat „pragmatismul” şi „realpolitikul”. Aceste abordări, însă, fără o minimă dotare intelectuală nu sunt îndeajuns. Iar România, în ansamblul ei, are destule probleme şi destui analfabeţi care ne conduc. Nu este nevoie de exportul „inteligenţei” acestora.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
