Papa Francisc, 84 de ani, şi ayatolahul şiit al Irakului, Ali al-Sistani, 91 de ani, au avut prima întrevedere din istorie. În aceste 45 de minute de discuţii, între patru ochi, cei doi lideri spirituali au vorbit despre pace, despre sentimente de unitate dar, în acelaşi timp, au reuşit să dea Iranului o lovitură geopolitică istorică în Orientul Mijlociu. Deşi ayatollahul a venit îmbrăcat în întregime în negru iar papa în hainele complet albe, înţelegerea dintre cei doi promite să redimensioneze harta Orientului Mijlociu.
Simbolurile vizitei Papei Francisc: apărarea creştinilor din Irak şi izolarea Iranului
Papa Francisc a plecat în vizita de trei zile în Irak, la 5 martie, după 15 luni de izolare la Vatican. A ales să străbată aproape 1.500 de kilometri într-o ţară răvăşită de decenii de dictaturi, corupţie şi instabilitate instituţională. De la începutul anilor 2000, după intervenţia americană care a răsturnat pe dictatorul Saddam Hussein, luptele în această ţară nu s-au mai oprit. Acum un deceniu, partizanii radicali ai Stat Islamic au declanşat un război, apoi au cucerit şi obţinut teritorii imense din stat, profitând de slăbiciunea instituţiilor de la Bagdad, de vulnerabilitatea armatei irakiene şi de corupţia endemică din mediile decizionale. De atunci, de la începutul anilor 2000, comunitatea creştină din Irak, între cele mai vechi din lume, a fost ţinta abuzurilor administrative şi a execuţiilor sumare. De la 6% din totalul populaţiei (1,5 milioane de suflete) înainte de 2003, azi în Irak nu mai trăiesc decât 400.ooo de creştini, adică 1% din cei 40 de milioane de locuitori ai ţării. Creştini şi şiiţi, însă, 40% din populaţia întreagă a Irakului se află astăzi sub limita pragului de sărăcie într-una dintre cele mai bogate state petroliere.
Vizita Papei Francisc nu este prima a unui lider al Bisericii Catolice în Orientul Mijlociu. Papa Paul al VI-lea a fost în 1964 în Israel şi Iordania. Apoi, în 2000 şi 2001, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Egipt, Israel, Iordania, Siria şi teritoriile palestiniene iar urmaşul său, Papa Benedict al XVI-lea a fost în 2009 în Israel şi teritoriile palestiniene, apoi, în 2012, în Liban.
De data aceasta, însă, este pentru prima dată în istorie când s-a produs o întâlnire cu un lider spiritual şiit.
Acesta este ayatollahul Ali al-Sistani, cea mai respectată figură publică a Irakului. La cei 91 de ani ai săi, al-Sistani are o istorie de viaţă care îl face o voce incontestabilă în lumea comunităţii şiite, adică a aproximativ 10% dintre cei 1,8 miliarde de oameni care trăiesc în spiritul islamic. Născut în 1930, al-Sistani s-a opus public dictaturii lui Saddam Hussein şi, apoi, intervenţiei militare americane pentru ca, apoi, să condamne public Republica Islamică Iran şi politicile ei religioase, militare şi strategice în Orientul Mijlociu. Figura religioasă cea mai importantă a Irakului este favorabilă dialogului interconfesional şi se opune public conceptului iranian „wilayat el-faghih”, adică al primatului autorităţii religioase asupra deciziei politice şi administrative. Tocmai de aceea Irakul funcţionează astăzi pe principiile unui stat laic, cu instrumente constituţionale democratice (Constituţie, Parlament, partide politice libere), deşi cu vulnerabilităţi instituţionale majore.
Practic, în lumea şiită, ayatollahul Ali al-Sistani a oficializat, o dată cu vizita Papei Francisc, al doilea centru confesional, cel de la Najaf, unde a avut loc întâlnirea istorică. Najaf, centrul spiritual al şiiţilor din Irak se află la concurenţă cu centrul de la Qom, din Iran, cu aspiraţii de hegemonie regională. Şiiţii reprezintă majoritatea confesională în trei state musulmane: Iran, Irak şi Bahrein. Iar mutarea bătrânului ayatollah al-Sistani a dus la percepţia aproape unanimă că Teheranul şi regimul islamic din Iran este, acum, complet izolat şi din punct de vedere confesional. Acest eveniment se produce după ce, din 2018, SUA şi-au mutat ambasada la Ierusalim iar Israel a stabilit relaţii diplomatice cu mai multe state arabe din regiune, toate cu politici anti-iraniene (Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Sudan, Maroc).
În Iran, nu puţine au fost reacţiile în media şi în opinia publică extrem de defavorabile liderilor de la Teheran după întîlnirea de la Najaf dintre ayatollahul al-Sistani şi papa Francisc. Totul a mers până într-acolo încât s-a dezbătut şi despre faptul că ayatollahul Ali Khamenei ar fi, mai degrabă, un politruc crescut pentru a conduce Republica Islamică decât un lider spiritual dedicat. Chiar şi formaţiunea politică şi militară şiită pro-iraniană care controlează Libanul, Hezbollah, a fost nevoită să „salute” vizita Papei, într-un comunicat dat publicităţii la Beirut, la 8 martie, şi preluat de media de acolo. Cotidianul francofon „L’Orient. Le Jour”, care apare la Beirut, mai scria şi că şiiţii au putut percepe „pozitiv” vizita în Irak, după două decenii de „ocupaţie americană” şi „terorism wahhabit” al Statului Islamic.
Chiar dacă discuţia de la Najaf a fost despre convieţuire şi colaborare între creştini şi musulmani, pe harta Orientului Mijlociu cei doi bătrâni au dat şah Republicii Islamice Iran.
Vizită istorică în Irak pe fondul unei corupţii fără precedent. Ce va fi în viitor?
Papa Francisc a ales drept prim loc al pelerinajului în Irak oraşul Ur, vechi de mai bine de 6.000 de ani, locul în care au apărut scrierea şi agricultura, şi unde s-a născut Abraham, venerat în cele trei religii monoteiste: creştinismul, islamismul şi iudaismul. Mesajele au privit revenirea păcii şi a speranţei, reconstrucţia comunităţilor creştine din Irak, democratizarea statului şi eliminarea corupţiei. Dovezile simbolice de respect şi dragoste pentru pontif au fost mişcătoare şi ele au monopolizat ştirile tuturor canalelor media din Bagdad şi din întregul Irak. La una dintre slujbele în aer liber, în faţa unei catedrale aruncate în aer de militanţii Stat Islamic, Papa a vorbit în caldeeană, cea mai apropiată limbă de aramaica în care se exprima Iisus.
Preşedintele irakian Barham Saleh scria pe Twitter că vizita Papei Francisc este un „mesaj de solidaritate” iar prezenţa acestuia în Irak un „semn al păcii şi dragostei”, ceva care va rămâne pentru „totdeauna” în „inima irakienilor”. Dincolo de aspectul exotic al comunicării pe reţele sociale din partea unui lider politic şiit, este de remarcat deschiderea liderului de la Bagdad pentru colaborare şi înţelegere. Discuţiile cu prim-ministrul Mustafa al-Kadhimi au privit, de asemenea, cereri de ajutor pentru Irakul care are nevoie de investiţii, de pace şi de încredere în rândul comunităţii internaţionale.
O schimbare a realităţii irakiene este aşteptată atât de populaţie, cât şi de vecini şi aliaţi. Totuşi, speranţele nu sunt împărtăşite aşa cum ar putea să apară citind titlurile ziarelor de la Bagdad sau urmărind posturile de radio şi televiziune. În momentele vizitei istorice a Papei Francisc în Kurdistan, regiunea autonomă din nordul Irakului, arhiepiscopul acestei entităţi a ţinut să califice extrem de dur politicile Bagdadului şi să prognozeze puţin optimism. Nimic din ceremoniile şi emoţiile oamenilor- spune arhiepiscopul de Kurdistan- nu îi vor ajuta pe creştinii din Irak. Şi aceasta, continuă el, pentru că sistemul economic şi politic al autorităţii centrale de la Bagdad este „foarte corupt”.
Corupţia instituţiilor şi personajelor publice din Irak este una dintre cele mai importante vulnerabilităţi ale statului şi împiedică nu doar dezvoltarea economică dar şi democratizarea şi stabilitatea regimului politic. Dacă în timpul dictaturilor militare care au urmat abolirii monarhiei constituţionale irakiene (1958), aceasta a privit exclusiv decidenţii politici şi militari, de la începutul anilor 1990 ea a devenit un fenomen generalizat.
Totul a început după ce Saddam Hussein a ocupat Kuweit, comunitatea internaţională a sancţionat Irakul şi, apoi, a eliberat emiratul arab. În doar câţiva ani, atunci, Produsul Intern Brut a căzut de la aproximativ 3.500 dolari (la sfârşitul anilor 1980) pe locuitor, la aproape 300 de dolari, la mijlocul anilor 1990. Atunci, prosperitatea adusă de petrol s-a evaporat şi întreaga societate a trebuit să găsească soluţii pentru supravieţuire. Apoi, după 2003, SUA şi comunitatea internaţională au trimis în Irak peste 100 de miliarde dolari, cei mai mulţi evaporaţi. O investigaţie a „New York Times” insista asupra faptului că după eliminarea lui Saddam Hussein de la conducerea Irakului, mai bine de 150 miliarde dolari (poate chiar 300 miliarde dolari, conform altor estimări) ar fi plecat ilegal din ţară şi s-ar afla în bănci din străinătate. Doar în Londra, în ultimii 20 de ani, au fost investiţi peste 10 miliarde dolari în proprietăţi imobiliare deţinute de irakieni.
O reformă a statului, în sensul transparenţei decizionale şi eliberării justiţiei de presiunea politicului, împreună cu reglementarea raporturilor dintre autoritatea centrală de la Bagdad şi autonomia Kurdistanului, sunt elementele cheie care vor defini viitorul Irakului. Totul pe fondul unei rivalităţi regionale, în interiorul lumii şiite, cu Republica Islamică Iran.
Vizita Papei Francisc nu va rezolva niciuna din nereuşitele sistemice ale statului irakian. Cu toate acestea, ea a anunţat speranţa pentru puţinii creştini rămaşi în ţară, a colorat cu optimism lumea şiită, impregnată până acum în negrul radicalismelor venite din Iran şi, cel mai important, a mutat decisiv pe harta Orientului Mijlociu. De acum, comunitatea internaţională va aborda şiismul şi relaţiile cu el pe ruta alternativă a Bagdadului, aceea trasată de ayatollahul Ali al-Sistani, care spune că religia nu poate şi nu trebuie să decidă în locul statului.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
