Vladimir Putin a propus, duminică, schimbarea din funcție a lui Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării din 2012, relatează Reuters. Putin îl înlocuiește pe Șoigu cu un civil economist, Andrei Belousov (65 de ani).
Totodată, Serghei Șoigu va merge în locul lui Nikolai Patrușev, actual secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, și va primi și responsabilități pentru complexul militar-industrial, a precizat Kremlinul. Patrușev este fost șef FSB (principalul serviciu de securitate al Rusiei urmaș al KGB) și considerat un adept al liniei dure a Kremlinului.
Noua propunere pentru conducerea ministerului Apărării este absolvent cu onoruri la Universitatea de Stat Lomonosov din Moscova, Departamentul de Economie, conform site-ului guvernului rus.
Experiența profesională a lui Andrei Belousov nu are legătură cu domeniul militar:
- A fost director general al Centrului de analiză macroeconomică și prognoză pe termen scurt, consilier extern al primului ministru al Federației Ruse (2002-2006);
- Ministru adjunct al dezvoltării economice și comerțului, ministru adjunct al dezvoltării economice (2006-2008);
- Director al Departamentului guvernamental pentru economie și finanțe (2008-2012);
- Ministru al dezvoltării economice al Federației Ruse (2012-2013);
- Consilier prezidențial (2013-2020);
- Este prim-vicepremier al Rusiei din 21 ianuarie 2020 prin ordinul direct al lui Putin.
Informația înlocuirii lui Șoigu a fost făcută duminică de Camera superioară a parlamentului rus care anunță și că Putin l-a propus pe Andrei Belousov (65 de ani), un fost vicepremier, în locul lui Șoigu. În același timp, președintele Rusiei a propus și ca Serghei Lavrov să rămână în funcția de ministru de Externe, la fel și Valeri Gerasimov la șefia Statului Major General al Rusiei.
În luna martie 2022, Anton Gerashchenko, consilierul ministrului ucrainean de Interne, declara că Serghei Șoigu a suferit un infarct și se află în spital. La vremea respectivă, Șoigu nu mai fusese văzut în public de mai multe săptămâni.
Șoigu se afla atunci la o lună de la invazia în Ucraina și într-un moment în care era clar că Rusia eșuase total în obținerea unei victorii rapide, așa cum fuseseră planurile ruse inițiale, care presupuneau un război-fulger care să nu dureze mai mult de câteva zile până la capitularea Kievului:
- ”Shoigu a făcut atac de cord. Din acest motiv, el nu a mai apărut în public de la jumătatea lunii martie. Shoigu a făcut infarct după ce a fost aspru mustrat de Putin pentru că a eșuat complet în a invada Ucraina. În prezent, el se află în curs de reabilitare la Spitalul Clinic Militar Burdenko”, a scris Anton Gerashchenko, în primele ore ale dimineții de sâmbătă.
Serghei Șoigu are 69 de ani, este general de armată și este distins ca ”erou al Rusiei”, este inginer în construcții și are un doctorat în economie, a fost numit guvernator al regiunii Moscova în 2012, conform guvernului rus.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: