Aproape nimeni nu îi putea pronunţa numele corect dar în ultima jumătate de veac nu este cineva din politica mondială, de la orice nivel şi din orice ţară, sau printre studenţii acestei lumi, care se ocupă de istoria relaţiilor internaţionale, care să nu fi citit măcar un eseu scris de el.
Zbigniew Brzezinski a părăsit această lume la 89 de ani dar a lăsat, la Casa Albă, în diplomaţie şi în universităţi, o moştenire uriaşă.
Toată activitatea publică a fost cu precădere îndreptată spre devoalarea Răului mondial: totalitarismul comunist şi întruchiparea lui pământeană, Uniunea Sovietică. Era şi greu să îl convingi pe Zbigniew Brzezinski de bunele intenţii ale Kremlinului lui Leonid Ilici Brejnev şi, apoi, ale lui Boris Elţân sau Vladimir Putin. Născut la 28 martie 1928, la Varşovia, în familia unui diplomat polon, Zbigniew Brzezinski a ales exilul, în Canada, după ocuparea ţării natale de către Hitler şi Stalin, în septembrie 1939, şi apoi instalarea comunismului în ceea ce sovieticii au denumit Republica Populară Polonă.
După ce a absolvit Universitatea McGill din Montreal (1949) şi un doctorat în ştiinţe politice la Harvard (1953), despre statul sovietic al lui Lenin şi Stalin, a ales să colaboreze, la Munchen, cu Radio Europa Liberă. Europa de Est, cea ocupată de sovietici, l-a atras personal şi ei i-a dedicat, cu prioritate, activitatea publică.
A intrat în politica mare în 1966, pe post de consilier al preşedintelui Lyndon Johnson şi ca un adept al intereselor americane în Vietnam. Venea, la Casa Albă, cu bagajul unui profesor universitar redutabil, continuator al conceptului realismului în relaţiile internaţionale şi al teoriilor fundate de Halford Mackinder. După ce, în 1974, a avut un rol determinant în nominalizarea guvernatorului democrat de Georgia, Jimmy Carter, în alegerile prezidenţiale, apoi în victoria acestuia, a revenit în Administraţia Casei Albe, între 1977 şi 1981.
În calitatea de consilier prezidenţial pe probleme de securitate a impus măsuri decisive ale politicilor externe americane şi, mai ales, a fost un vizionar al unui preşedinte mediocru.
Zbigniew Brzezinski este deschizătorul relaţiilor dintre S.U.A. şi Republica Populară Chineză şi un continuator al eforturilor predecesorului său, Henry Kissinger. Până la stabilirea raporturilor diplomatice dintre Washington şi Beijing, Administraţiile de la Casa Albă recunoşteau Taiwanul în instituţiile şi organizaţiile internaţionale, izolând puterea comunistă asiatică. Ideea unor raporturi corecte politic şi strânse economic dintre cele două puteri, în contrapondere la politicile agresive şi incorecte ale Rusiei, a fost o idee centrală a gândirii lui Brzezinski, îndeaproape aplicată în calitatea lui oficială. O spune în două dintre textele lui fundamentale: un editorial din „New York Times”, din 14 februarie 2013 („Giganţi, dar nu hegemoni”) şi, la fel de clar, în „Foreign Affairs” din ianuarie-februarie 2012 („Balancing the East, Upgrading the West; U.S. Grand Strategy in an Age of Upheaval”).
„Am crezut mereu – scrie Brzezinski în 1983, înaintea dezbaterilor privind „mondializarea” de tip american şi în vreme ce imperiul comunist sovietic nu dădea semne de moarte – că este important să încercăm să creştem impactul influenţei ideologice a Americii în lume”.
Şi, înainte ca aproape toţi liderii lumii şi decidenţii lor de politică externă să constate calitatea regimului post-comunist rus, Zbigniew Brzezinski a atras atenţia că modificarea stratului de elite din Kremlin nu a condus la schimbări majore ale obiectivelor ruseşti. Fără iluzii de vreun fel! Cam aşa striga el, în chiar primele luni de mandat ale lui Vladimir Putin. A scris, atunci, la 31 mai 2000, un incendiar editorial în „New York Times”: „Indulging Russia is Risky Business”. Nu l-a crezut nimeni.
Şi aceasta pentru că, şi în deciziile sale majore, a evaluat, pe termen scurt, eronat. Nu a putut stabili impactul instalării totalitarismului islamic la Teheran, în 1979, al abdicării şahinşahului Iranului şi, mai ales, modificărilor aduse de Republica Islamică în geopolitica Orientului Mijlociu. Dar a stabilit, de la bun început, că acest Iran este un duşman al S.U.A. A crezut că, după ocuparea Afganistanului de către trupele sovietice (tot în 1979), un sprijin acordat rezistenţei islamiste, foarte vocală şi decisă, ar putea salva fragilul stat de la haos. După prăbuşirea regimului comunist de la Kabul, însă, abia a început cea mai neagră istorie a Afganistanului: un război civil fără sfârşit, un regim islamist fără precedent şi instalarea unei puteri de stat fragile. Care, însă, face paşi timizi spre normalitate. Acestui Afganistan răvăşit i se datorează, în bună măsură, şi atentatul terorist de la World Trade Center din New York, din 2001.
Bzezinski a fost artizanul unei păci istorice: aceea dintre Israel şi Egipt, negociată şi semnată la Camp David de Menachem Begin şi Anwar el-Sadat, sub privirile fericite ale preşedintelui Jimmy Carter. Tot lui i se datorează deschiderea Administraţiilor de la Casa Albă către Biserica Catolică din Europa comunistă, ca element principal al detonării ocupaţiei sovietice şi totalitarismului. Instalarea la Vatican a Papei Ioan Paul al II-lea a fost, din acest punct de vedere, începutul sfârşitului Imperiului Răului.
Critic acerb, în public, al preşedinţilor George Bush senior, Bill Clinton şi George Bush junior, Zbigniew Brzezinski a atras atenţia asupra imoralităţii/amoralităţii neintervenţiei americane pentru a opri masacrele din Bosnia sau a incapacităţii de a gestiona – militar şi geopolitic – intervenţia din Irak, din 2003. Nici pe Barack Obama nu l-a păsuit: anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, în 2014, l-a făcut pe Brzezinski să solicite o condamnare internaţională a Kremlinului şi o revenire a unei atitudini de forţă în relaţiile dintre Washington şi Moscova. „Fără Ucraina, – scria el la 27 februarie 2014 – Rusia va înceta să mai fie un imperiu eurasiatic”. Acesta poate fi un testament lăsat de un om care a susţinut necondiţionat şi a militat pentru extinderea N.A.T.O. în Europa Centrală, de Sud Est şi de Est, dincolo de orice pierderi de substanţă în relaţiile cu Rusia.
Cetăţean american abia din 1958, Zbigniew Brzezinski a fost, fără îndoială, un patriot, un democrat, un vizionar şi un curajos. Iar Europa comunistă, în noaptea aceea totalitară pe care nu avem dreptul să o uităm, i-a fost obiectiv major de acţiune neobosită. Cu credinţă şi cu demnitate. De multe ori aproape singur. Timpul i-a dat mereu dreptate. Mai ştiţi pe cineva ca el?
Testamentele lui politice sunt imense ca valoare a analizei, a observaţiilor şi intuiţiilor. Fără Brzezinski, politica americană este mai ingenuă. Merită să nu îi scoată nimeni vreo carte din biblioteca Casei Albe.
Do widzenia, Zbig!
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
