Ziua imnului, sărbătorită la Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, administratorul public al județului, Vasile Strat, prefectul Lucian Furdui, viceprimarul Petre Marinescu au participat, sâmbătă, la ceremonialul organizat cu ocazia Zilei Imnului.

Evenimentul a început cu o scurtă slujbă religioasă oficiată de PS Sa Visarion, Episcopul Tulcii și un sobor de preoți și s-a încheiat cu intonarea imnului de stat.

„Imnul a fost alături de români, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, în decursul Războiului de Independență, în timpul celor două Războaie Mondiale, dar și în timpul Revoluției din Decembrie 1989. În timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detașat de alianța cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaților, acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio“, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani.

Publicitate electorală
publicitate electorală

De asemenea, acesta a vorbit despre faptul că la originea Imnului Național al României se află poemul patriotic „Un răsunet“ a lui Andrei Mureșan, dar șși despre faptul că manuscrisul poate fi văzut, în aceste zile, la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea. „Vă invit pe toți, așadar, să treceți pragul muzeului și să admirați această piesă impresionantă, expusă pentru câteva luni la Tulcea“, a mai sus vicepreședintele Mergeani.

„Desteaptă-te române!“ a fost cântat pentru prima dată la 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Rânicul Vâlcea. Interzis în regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, „Deșteaptă-te române!“ a fost ales, imediat după Revoluția din Decembrie 1989, Imnul Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Este sărbătorit anual, începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României, din 18 mai 1998.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: