Ziua persoanelor vârstnice, marcată la Tulcea

Vineri, începând cu ora 11.00, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani și Constantin Albu, respectiv Mihai Nicolae, consilier al președintelui CJ Tulcea, au participat la ședința festivă organizată cu ocazia zilei internaționale a persoanelor vârstnice.

Întreaga săptămână a fost dedicată celor în vârstă: au fost puse la punct sesiuni de acordare de asistență medicală (măsurarea tensiunii arteriale, glicemiei), au fost organizate ședințe festive, concursuri, se poate intra gratuit la muzee, se poate circula gratuit cu autobuzele etc.

De asemenea, anul acesta discutăm și despre o colaborare cu Episcopia Tulcii pentru organizarea unui turneu ecumenic care va cuprinde vizitarea lăcașurilor de cult din județ (Mănstirile Celic Dere, Cocoș, Saon, Bazilica Niculițel), cu participarea la slujba religioasă, urmată de o masa ecumenică la mănăstirea Celic Dere.

Publicitate electorală
publicitate electorală

„Cred că marcarea acestui eveniment deosebit de important este o formă de respect pe care o arătăm unei generații care a îndurat multe pentru ca noi, astăzi, să ne putem bucura de toate privilegiile vieții. Este modul nostru de a ne arăta recunoștința față de părinții noștri, față de bunicii noștri, față de toți cei care ne-au fost alături de-a lungul vieții“, a transmis vicepreședintele CJ Tulcea, Dumitru Mergeani.

La evenimentul de vineri au mai participat, alături de prefectul Lucian Furdui, și deputații tulceni Lucian Simion, Anișoara Radu, Mirela Furtună, viceprimarul Petre Marinescu, directorul casei Județene de Pensii, Mihaela Stănciulescu, reprezentanți ai Consiliului pentru Persoane Vârstnice.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: